Contra: Cel mai important an din carieră. Obiectivul României

 Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Cosmin Contra, spune, într-un interviu acordat site-ului FRF, că 2019 este cel mai important an din cariera sa de antrenor şi că îşi doreşte ca la finalul său tricolorii să fie calificaţi la EURO 2020. 

Este clar că 2019 e un an foarte important în cariera mea. Mi-aş dori din toată inima să pot să calific naţionala la EURO 2020, voi face tot ce depinde de mine, voi munci cât pot eu de mult ca acest obiectiv să se îndeplinească. Sper să am şi puţin noroc pentru că trebuie să avem şi puţin noroc în aceste preliminarii, iar la finele anului să mi se îndeplinească unul dintre visurile pe care le-am avut când m-am apucat de antrenorat, acela de a antrena naţionala şi de a fi pe banca primei reprezentative la un turneu final, a spus Contra. 

El a afirmat că aşteaptă începerea anului competiţional cu multe speranţe şi cu multă încredere în realizarea acestui obiectiv principal. 

Vrem să acumulăm cât mai multe informaţii despre adversari dar şi despre jucătorii noştri, pentru ca la ora primului joc, din martie, să fim pregătiţi din toate punctele de vedere şi să începem bine aceste preliminarii. Bineînţeles că este un an important pentru fotbalul românesc, sperăm ca atât noi cât şi naţionala de tineret să avem rezultatele pe care suporterii le aşteaptă şi sperăm să nu-i dezamăgim, a declarat selecţionerul. 

Spania, marele pericol



Contra a menţionat că tricolorii trebuie să arate respect faţă de fiecare echipă din grupă, în special faţă de Spania, cu care România va avea probabil cea mai dificilă confruntare. 

Am vorbit cu prietenii mei din Spania, ei clar se simt favoriţi, dar în acelaşi timp au şi un respect pentru echipa României pentru că în istoria meciurilor dintre cele două ţări, spaniolii întotdeauna au avut dificultăţi în a câştiga împotriva noastră. Din ce am simţit eu de la toţi cu care am vorbit, nu am fost un adversar din grupa a 4-a pe care ei şi-l doreau. E clar că Spania rămâne favorită dar, cum am mai zis, istoria arată că în confruntările directe, amicale sau oficiale, Spania nu a fost o echipă care să ne domine foarte clar sau să ne bată la o diferenţă foarte mare. Eu cred că trebuie să avem respect faţă de fiecare echipă din această grupă, în special faţă de cea a Spaniei, dar pe teren suntem 11 contra 11 şi avem şansele noastre contra Spaniei, a arătat Contra. 

Naţionala de fotbal a României face parte din Grupa F a preliminariilor EURO 2020 alături de Suedia, Norvegia, Spania, Malta, Insulele Feroe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel