EXCLUSIV  Contrabanda cu țigări, la un minim istoric. Oana Claudia Iacob, JTI România: Să nu uităm de unde am plecat/ Cifrele pierderilor suferite de statul român

Sursă foto: DC News
Sursă foto: DC News

Bunele practici de la nivelul României în privința contrabandei cu tutun au dus la un minim istoric al comerțului ilegal transfrontalier cu țigări. 

Publicitate

Oana Claudia Iacob, Government Relations Manager al JTI România, a fost prezentă, astăzi, 10 noiembrie 2022, în cadrul dezbaterii ”Noi responsabilități după intrarea în Schengen. România, prima linie de apărare împotriva contrabandei cu tutun”. 

”Ne bucurăm de ocazia de a face cunoscute bunele practici dintre autorități și companiile din domeniul tutunului, pentru că sperăm că aceste bune practici să fie cunoscute și să ajungă la opinia publică și la factorii de decizie, cei care vor avea un cuvânt de spus în ceea ce privește decizia noastră de a adera la spațiul Schengen. Noi considerăm că suntem pregătiți să aderăm la Schengen și poate un indicator în acest sens este, așa cum au spus toți antevorbitorii mei, nivelul redus al contrabandei, minimul istoric să fie înregistrat în acel an, dar trebuie punctat că acel minim istoric a fost atins în urma unei scăderi înregistrate în ultimii trei ani, deci este o scădere treptată, care nu s-a produs brusc.

Și să nu uităm de unde am plecat. Din 2010, atunci când contrabanda reprezenta 36%, maximul istoric, când se înregistrau pierderi de peste un miliard de euro la bugetul de stat, am ajuns în prezent ca acest nivel de 6% - 7% să însemne o pierdere de doar 300 de milioane de euro. Acest rezultat vine din efortul susținut al companiilor producătoare de tutun, al JTI România, care, după 30 de ani de activitate în România, 30 de ani împliniți la anul, avem programe de tradiție, de la echipele canine, până la aceste campanii anuale de conștientizare a efectelor contrabandei, campanii pe care le derulăm din 2010. Mesajul lor vrem să ajungă la publicul larg, vrem să o facem cu umor, astfel încât consumatorul adult să fie conștient de efectele contrabandei, atunci când cumpără un pachet ilegal de țigări. Considerăm că aceste mesaje, poate nu sunt determinante, dar sunt importante în a contribui și ele la un comportament din partea consumatorilor, de a alege, totuși, produsele legale, de a crește astfel vânzările legale și implicit de a contribui la bugetul de stat.

Vom vorbi mai multe despre bunele noastre practici și proiectele pe care le derulăm în colaborare cu autoritățile și această campanie, pe care o vedeți acum rulând, a fost lansată de curând, cu mai puțin de o lună în urmă, și în premieră se desfășoară pe ambele maluri ale Prutului. Se desfășoară în colaborare cu Autoritatea Vamală din România, Poliția de Frontieră, Poliția Română, Autoritatea Vamală din Republica Moldova, Poliția de Frontieră din Republica Moldova și Asociația Investitorilor Români din Moldova. Deci aceste bune practici, de la nivel național din România, le extindem și la un nivel transfrontalier și sperăm că vor fi preluate și de alte țări din jur”, a spus Oana Claudia Iacob, Government Relations Manager JTI România. 

Urmărește dezbaterea integrală AICI:

Youtube video image

Noi responsabilități după intrarea în Schengen. România, prima linie de apărare împotriva contrabandei cu tutun

Temele dezbaterii:

Ce eforturi face în acest sens industria, pentru educarea și informarea cu privire la efectele contrabandei asupra societăţii şi la riscurile la care se expun persoanele implicate în aceste activităţi

Cum acționează autoritățile pentru implementarea sistemului de trasabilitate pentru produsele din tutun, sistem introdus la nivelul Uniunii Europene, începând cu data de 20 mai 2019, cu scopul de a combate evaziunea fiscală în țările membre

Strategia autorităților pentru combaterea acestui fenomen, dar și schimbările legislative care se impun. Află mai multe despre dezbatere AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel