Curtea de Apel Timişoara a judecat, vineri, recursul depus împotriva prelungirii arestului preventiv de sârbul Kojik Radivoje, zis “Raşa”, liderul unei reţele de contrabandă cu ţigări anihilată de DIICOT.
Gruparea aducea ţigări din Serbia în România, ascunse în TIR-uri încărcate cu materiale de construcţii sau direct peste fâşia verde cu jeep-urile, iar apoi marfa era vândută în Timiş şi în judeţele din sudul ţării. Anchetatorii au filmat transporturile de contrabandă trecute peste câmp ziua-n amiaza mare, scrie Press Alert.
Condamnat în Serbia pentru trafic de armament, “Raşa” nu a recunoscut acuzaţiile care i se aduc. Avocaţii acestuia au susţinut că nu există probe care să-l incrimineze pe sârb şi că “afirmaţia că ar fi lider al reţelei este o chestiune destul de forţată”. Un alt motiv invocat a fost acela că s-au schimbat temeiurile din momentul arestării deoarece ancheta a fost finalizată şi dosarul a ajuns în instanţă.
Procurorul DIICOT a cerut menţinerea în arest a sârbului “pentru o bună desfăşurare a procesului penal”. Kojik Radivoje a solicitat să fie eliberat deoarece “îmi este greu în arest că nu ştiu limba”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu