Contracandidatul lui Iohannis la șefia NATO. Ce scriu agențiile de presă internaționale

Sursa foto: presidency.ro
Sursa foto: presidency.ro

Agenţiile internaţionale de presă scriu că preşedintele României, Klaus Iohannis, îl are drept contracandidat pentru şefia NATO pe premierul olandez Mark Rutte.

Anunţarea candidaturii lui Klaus Iohannis confirmă speculaţiile și zvonurile despre intenţiile sale pentru momentul în care mandatul său de președinte al statului român se va încheia în toamnă, după două mandate, comentează DPA. Premierul olandez Mark Rutte, care, de asemenea, se retrage din politica naţională, este văzut ca favorit la șefia NATO.

În vârstă de 57 de ani, Mark Rutte era până acum singurul candidat pentru a îl schimba pe norvegianul Jens Stoltenberg, care conduce Alianţa Nord-Atlantică din anul 2014 şi care va demisiona în luna septembrie 2024. Rutte are sprijinul SUA, Germaniei, Marii Britanii şi Franţei, printre altele, dar Ungaria a spus că se va opune prin veto candidatului olandez din cauza criticilor sale din trecut la adresa executivului ultranaţionalist de la Budapesta. De asemenea, alte ţări, precum Bulgaria, Turcia şi chiar România, au respins candidatura lui Mark Rutte, notează EFE.

România şi alţi parteneri estici au solicitat o mai mare reprezentare în structurile NATO, mai ales într-un context în care securitatea regională e ameninţată de agresiunea Rusiei în Ucraina. România cheltuieşte 2,5% din PIB pentru apărare în 2024 şi a început un program ambiţios de modernizare, prin achiziţionarea de avioane de luptă americane F-35, care sunt considerate a fi cele mai moderne din lume, remarcă agenţia spaniolă de presă.

Procesul de alegere a secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, funcție care revine unui european, are nevoie de unanimitate din partea tuturor celor 32 de state membre. Posibila alegere a lui Klaus Iohannis ar marca o etapă istorică, deoarece ar fi primul est-european care ar ocupa cea mai înaltă poziţie în cadrul NATO, scrie EFE.

În prezent, România este reprezentată la nivel înalt în cadrul NATO de Mircea Geoană, secretar general adjunct. Amintim faptul că președintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a hotărât să intre în competiţia pentru funcţia de secretar general al NATO, asumându-şi această candidatură în numele României. Iohannis a zis că 'este momentul ca ţara noastră să îşi asume o şi mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euroatlantice'. 

Citește și - Chirieac, după anunțul lui Iohannis privind candidatura la NATO: Acum înțeleg și deschiderea totală pe care Ciolacu a avut-o

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel