Contractul pentru reabilitarea şi modernizarea Stadionului mic din municipiul Sfântu Gheorghe, unde va funcţiona Clubul Sportiv Şcolar, va fi reziliat şi relicitat, deoarece constructorul a solicitat reactualizarea preţurilor, a declarat, vineri, primarul Antal Arpad.
Edilul a menţionat că lucrările, începute în timpul primului său mandat, adică în urmă cu aproape opt ani, au fost realizate în proporţie de peste 50% din banii alocaţi de Consiliul Local Municipal şi Ministerul Educaţiei, iar constructorul nu are nicio vină că acestea nu au fost încă finalizate.
"Ne vom pune de acord cu constructorul să reziliem contractul la Stadionul mic, ceea ce înseamnă că trebuie să facem expertiză, să actualizăm devizele pentru lucrările care nu au fost efectuate şi să licităm această parte. Motivul este că acest contract este destul de vechi şi preţurile actuale nu mai au nicio realitate faţă de acele preţuri care au fost licitate în urmă cu mai mulţi ani. (...) Acolo investiţia era împărţită în două, o parte era investiţie din bugetul local şi o parte investiţie din bugetul Ministerului Educaţiei. Noi am încercat să ţinem pasul cu bugetele care se alocau de minister. Noi, practic, aveam posibilitatea să dăm mai mulţi bani şi partea noastră să avanseze, dar nu avea niciun sens ca o parte să fie finalizată şi una să fie şantier, aşa că am încercat să mergem paralel. (...) Practic, nu e vina constructorului că s-a ajuns aici, el a lucrat întotdeauna pe baza bugetelor aprobate", a explicat Antal Arpad.
Primarul a mai spus că, din păcate, având în vedere actuala situaţie, investiţia nu va putea fi terminată până în vara anului viitor, când îşi va încheia cel de-al treilea mandat.
"Mi-e ciudă pentru că anul acesta atât noi, cât şi Ministerul Educaţiei am alocat sume foarte mari pentru a ajunge aproape la finalizarea lucrărilor şi tocmai acum trebuie să reluăm totul. O să pierdem foarte mult timp, evident vom pierde şi bani, pentru că ne va costa mai mult, dar în acest cadru legal nu era posibil să actualizăm preţurile la acel nivel la care a dorit constructorul şi atunci singura soluţie asta este, să reziliem contractul şi să relicităm lucrările rămase. (...) Constructorul a lucrat întotdeauna pe baza bugetelor aprobate, iar faptul că în construcţii preţurile au ajuns unde au ajuns nu e vina lui, iar acest lucru nu poate fi un motiv de a-l exclude de la o eventuală participare la licitaţie. Nu ştiu dacă va dori sau nu să participe la licitaţie, dar noi nu avem motive să-l excludem. Deci, dorinţa lui de a actualiza preţurile este una reală, putinţa noastră de a le actualiza în cadrul legal actual însă nu ne permite să găsim o soluţie de compromis care să fie acceptabilă şi pentru Primărie, şi pentru constructor. (...) Eu am spus că îmi doresc ca, până la sfârşitul mandatului, să finalizăm această investiţie şi aveam toate condiţiile financiare să facem acest lucru, dar dacă va trebui relicitat e puţin probabil, chiar dacă vom aloca toate sumele, să se finalizeze până în iunie anul viitor", a mai spus edilul.
Proiectul început în urmă cu aproape opt ani prevede modernizarea fostului Teatru de vară din Cartierul Simeria şi transformarea lui într-un complex multifuncţional, care să cuprindă, printre altele, spaţii de antrenamente şi săli de sport pentru Clubul Sportiv Şcolar.
Teatrul de vară a intrat în reabilitare după ce, timp de mai mulţi ani, a fost lăsat în paragină şi s-a degradat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu