Un europarlamentar face dezvăluiri inedite despre actul de la 23 august 1944

Iată editorialul integral scris de Ioan Mircea Pașcu pentru DCNews:

”Contributie la deslusirea simbolisticii geo-politice a actului de la 23 august, 1944

Politica de ieri este istoria de azi, iar politica de azi va fi istoria de maine. 23 august 1944 a fost un act politic, desfasurat pe fundalul razboiului, care a urmarit - si realizat, in buna masura - obiective cu valoare geopolitica, fiind astazi pentru noi mai mult decat simpla istorie.

La inceputul razboiului, Romania, ca si Polonia, tari cu un anumit potential, se gaseau in situatia dezavantajoasa de a fi localizate intre doua mari puteri, Germania la vest si Rusia la est, care aveau un tratat - Molotov-Ribbentrop - de colaborare intre ele. Drept urmare, Polonia a fost impartita si ocupata de cele doua mari puteri, disparand de pe harta, in timp ce Romania a supravietuit (salvata fiind de petrolul ei, necesar Germaniei in Batalia pentru Anglia, agust-sptembrie 1940), platind insa un greu tribut teritorial (pierderea Basarabiei, Ardeaului de Nord si a Cadrilaterului, toate in vara anului 1940).

Cand colaborarea germano-sovietica a fost inlocuita de confruntare, spre sfarsitul anului 1940 si inceputul anului 1941, Romania a fost confuntata cu optiunea de a alege intre rau si mai rau: ori se opunea Germaniei, alaturandu-se URSS, in speranta ca isi va redobandi partea de nord a Ardealului (uitand de Basarabia, aflata sub ocupatie sovietica in urma ultimatumului din iunie 1940), ori se alia cu Germania, mergand impotriva URSS pentru a recupera Basarabia, uitand insa de Ardealul de Nord.

Vezi și: Adevărul istoric: Ce a câștigat România la 23 August. Cum a fost asociat numele lui Ceaușescu cu răsturnarea lui Antonescu

Era, intr-o forma putin schimbata, acceasi dilema care confruntase Romania inainte si la inceputul primului razboi mondial, cu diferenta ca, spre deosebire de atunci, acum nu mai era vorba de doua aliante care sa inglobeze cele doua mari puteri - Antanta si Puterile Centrale - ci direct de nucleul lor, respectiv Germania si URSS.

Conducerea Romaniei de atunci a apreciat ca, date fiind sentimentele negative ale populatiei fata de ultimatumul sovietic prin care se pierduse Basarabia cu un an inainte, Romania nu avea alta cale decat de a se alia cu Germania impotriva URSS, urmand sa recupereze astfel Basarabia, lasand pentru sfarsitul razboiului, recuperarea Ardealului de Nord, printr-o contributie militara mai mare decat a Ungariei.

Stalingradul a insemnat punctul de cotitura, de la care initiativa razboiului din est trece din mana Germaniei in mana URSS. Conducerea Romaniei a considerat atunci ca Armata Romana va trebui sa se gaseasca pe teritoriul Romaniei, in momentul in care Armata Rosia va ajunge pe granitele noastre. Drept urmare, M.St.M a pus in aplicare un ingenios plan de acumulare a fortelor noastre militare in tara (fortele retrase in tara de pe frontul de est pentru refacere, lasau in urma o componenta, ajungand din nou pe front diminuate cu componenta respectiva).

In acest fel, la momentul in care fortele sovietice au ajuns pe granitele noastre, Armata Romana avea suficiete efective in tara pentru a sprijini autoritatile civile sa controleze teritoriul national, oferind sovieticilor, dupa actul de la 23 august, care scosese tara din razboi, un partener de colaborare pe care acestia nu aveau cum sa il refuze sau sa il ignore.

Este exact ceea ce incercasera cu putin timp inainte polonezii, in vara lui 1944, cand trupele sovietice atingeau Vistula, prin revolta din Varsovia: o capitala eliberata de polonezi, aflata sub controlul unor autoritati poloneze, care sa reprezinte un partener de colaborare cu armata sovietica!? Acest lucru nu s-a intamplat, intrucat - din cauza unei ecuatii geo-politice mult mai complicate - sovieticii s-au oprit la marginea Varsoviei, permitand germanilor sa inece revolta varsovienilor in sange si sa distruga orasul in intregime …

Este clar ca sovieticilor le-a convenit mai mult sa ocupe militar Varsovia - capitala unui stat desfiintat, pe care puteau sa il refaca cum vroiau - decat sa recunoasca si sa fie nevoiti sa colaboreze cu niste autoritati poloneze ad hoc, legate, in plus, de guvernul polonez din exil de la Londra.

Citește și: 23 august 1944, zi de baie în armată. "De astă dată o să-i batem în p... goală!"

Acelasi lucru l-ar fi vrut si in Romania, numai ca aici nu au avut de-a face cu un stat desfiintat, ci cu un stat existent si functional care, in plus, dispunea si de forte armate relativ considerabile, cu capacitate de lupta deplina. (Cu multi ani in urma, am participat la o intalnire cu Puturi, cel care conducea Institutul de Istorie al PCR, care ne-a relatat furia lui Stalin si a cominternistilor aflati la Moscova, cand au auzit de actul de la 23 august!?)

Deci, actul de la 23 august 1944, care a ferit partial Romania de distrugerile razboiului (spun partial, pentru ca Ardealul nu a fost scutit de lupte), nu a fost un act anti-german per se, cum a fost gresit caracterizat, ci un act de supravietuire a statului roman, permitandu-i si recuperarea Ardealului de Nord. (Sovieticii au constituit in vara lui 1944 o comisie de istorici, politicieni si militari, care a luat in calcul trei variante privitoare la Transilvania: de stat independent, de cedare catre Ungaia si de cedare catre Romania, cu doua conditii, aceea de a renunta definitiv la orice pretentii asupra Basarabiei si de instalare a unui guvern pro-sovietic la Bucuresti - Transilvania de nord, aflata sub administrare militara sovietica, a fost inmanata autoritatilor romane a doua zi dupa instalarea Guvernului Groza la Bucuresti, in martie 1945).

Este interesant cum dilema Ardeal/Basarabia a reaparut in istoria noastra imediat dupa revolutie, cand anumite cercuri ne impingeau - si o fac si acum - spre Basarabia, pentru a actiona apoi asupra Ardealului (vezi, de pilda cum acordarea dublei cetatenii moldovenilor, motivata de interese electorale inguste, a fost urmata imediat de acceptarea dublei cetatenii pentru maghiarii din Romania). Si atunci, imediat dupa revolutie, dar si acum, am judecat si continuam sa o facem ca Romania nu poate invoca respectarea granitelor sale din vest, incalcand granitele sale rasaritene …

Astazi, insa, cand ideologiile revizioniste ale Moscovei si Budapestei se suprapun din ce in ce mai mult, diplomatia romana, cu lectiile istoriei bine insusite, trebuie sa navigheze cu pricepere si devotament in apele din ce in ce mai tulburi si agitate ale politicii internationale, in special in zona noastra geografica”.

Nota redacției: Titlul acestui articol și rezumatul din lead aparțin redacției. Textul integral și titlul din debutul editorialului îi aparțin lui Ioan Mircea Pașcu

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News