Modificări fiscale. Auchan, ANUNȚ despre SALARII

Auchan Retail România va menţine salariul net al celor aproximativ 10.000 de angajaţi, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă prin care este modificat Codul Fiscal, informează compania.

"Ca urmare a aprobării noilor prevederi de modificare a Codului Fiscal, ce vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, Auchan se angajează să păstreze intacte interesele salariale ale celor 10.000 de angajaţi ai săi", precizează reprezentanţii companiei, adăugând că, începând cu luna noiembrie, Auchan a lansat o nouă grilă salarială pentru funcţia de operator vânzări polivalent, ce asigură o creştere a salariului cu 30% . 


În ultima perioadă, o serie de companii mari au anunţat că salariile angajaţilor proprii nu vor scădea în urma trecerii contribuţiilor de la angajat la angajator, printre acestea numărându-se Kaufland România, Coca Cola România, Electrocentrale Bucureşti SA, Superbet Holding România, Nuclearelectrica etc. 

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede, printre altele trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, a fost publicată în Monitorul oficial la finele săptămânii trecute, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel