Controale în restaurantele din Bucureşti. Se verifică respectarea normelor Covid

Restaurant. Sursa: Volkan Vardar - Pexels
Restaurant. Sursa: Volkan Vardar - Pexels

Controale la localurile din Capitală. 

Nerespectarea distanţei dintre mese, depăşirea numărului maxim admis de clienţi, desfăşurarea acţivităţii pe terase închise şi în baruri, nepurtatea măştii de protecţie. Acestea sunt cele mai frecvente nereguli constatate de inspectorii D.G.P.L.C.M.B. în barurile şi restaurantele din Capitală, în prima săptămână de relaxare a măsurilor anticovid.

Peste 500 de agenţi economici din Bucureşti au fost verificaţi, în ultimele şapte zile, cu privire la modul în care au fost respectate măsurile de prevenire a răspândirii SARS-CoV2. Acţiunile poliţiştilor locali ai D.G.P.L.C.M.B. au vizat spaţiile comerciale din Capitală unde se desfăşoară activităţi de alimentaţie publică, tip terasă, restaurant sau bar, informează Poliţia Locală Bucureşti.

În urma verificărilor, inspectorii au constatat 52 de încălcări ale normelor legale, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 83.500 de lei. La acţiunile de control din Centrul Istoric al Capitalei, alături de inspectorii Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, au participat şi lucrători ai Poliţiei Naţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel