Controale instituții nebancare. Protecția Consumatorilor continuă inspecțiile

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor vor continua să controleze instituţiile financiare nebancare (IFN-urile) din judeţele din Ardeal, precum Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Harghita şi Covasna.

Alegeri prezidentiale 2024

Comisarul-şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor din Regiunea Centru, Claudiu Susanu, spune că Protecţia Consumatorilor încearcă şi schimbarea legii privind aceste IFN-uri.

"Continuăm activitatea tot ceea ce înseamnă departamentul financiar bancar, unde pe lângă activităţile intense pe care le-am avut la nivel naţional, regional şi local, referitoare la IFN-uri, unde din păcate am descoperit lucruri îngrijorătoare. Şi aici mă refer ca exemplu, la dobânzi care au ajuns între 8.000 şi 9.000 la sută. Sunt chestiuni reale, ascunse prin diferite tertipuri în contractele încheiate cu consumatorii. Lucrurile pe care noi încercăm să-l sancţionăm acolo unde este în neregulă, dar preşedintele Autorităţii face demersuri suplimentare şi pentru anumite modificări legislative în acest sens", a precizat Susanu, într-o conferinţă de presă. 

Spre deosebire de cei din judeţele Braşov, Alba, Mureş, Harghita sau Covasna, sibienii au reclamat mult mai mult în acest an clauzele abuzive din contractele cu băncile, cu operatorii de telefonie mobilă sau furnizorii de servicii, potrivit unui raport pe prima jumătate a anului, a Protecţiei Consumatorilor din Sibiu. 

Claudiu Susanu a prezentat vineri, la Sibiu, raportul pe prima jumătate a anului, din care reiese că s-au dat amenzi în valoare de 1,4 milioane de lei, mai puţin cu 100.000 de lei faţă de anul trecut, pentru că inspectorii se concentrează şi pe prevenţie şi încearcă după primul control, dacă nu este ceva grav, să-i avertizeze pe agenţii economici, neavând un plan de amenzi de îndeplinit. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel