Controalele la stațiile GPL continuă. Amenzi de peste 960.000 lei

Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

O comisie de verificare a instalațiilor de carburanți și GPL a dispus mai multe controale.

Comisia de verificare a instalaţiilor de carburanţi şi GPL a dispus nouă măsuri de închidere a activităţii şi cinci măsuri de suspendare a activităţii unor operatori economici, în urma deficienţelor constatate în timpul controalelor, conform Agerpres.

Totodată, pentru deficienţele constatate, au fost aplicate amenzi de peste 960.000 lei, în acţiunile de verificare fiind angrenate 314 efective de la instituţiile reprezentate în comisie.

Prefectul judeţului Olt, Mario De Mezzo, a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, un raport preliminar al controalelor derulate de comisia mixtă, arătând că, în perioada 31 august - 20 septembrie, au fost efectuate 209 controale, din care unul la o instituţie publică, 158 la operatorii economici şi 50 la mijloace de transport.

"Au fost constatate 407 deficienţe/disfuncţionalităţi şi au fost dispuse 145 de măsuri, din care 5 pentru suspendarea activităţii operatorilor economici, 9 pentru închiderea activităţii operatorilor economici şi 115 măsuri de remediere. Au fost aplicate 195 de sancţiuni, în valoare totală de 962.070 lei", se precizează în comunicat.

Printre neregulile constatate s-au numărat; lipsa unor autorizaţii/avize/documente de funcţionare; autorizaţii/avize/documente de funcţionare/comercializare/ transport expirate sau retrase/suspendate; instalaţii/rezervoare/recipiente depozitare/transport neomologate/ neconforme; manipulare/utilizare necorespunzătoare/neconformă a instalaţiilor/ rezervoarelor/recipientelor de depozitare/transport.

Dintre amenzi, cinci au fost aplicate pentru exploatarea necorespunzătoare sau cu deficienţe sau improvizaţii a instalaţiilor şi una pentru distribuirea carburanţilor în recipiente neconforme.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate de ISU Olt (475.000 lei) şi de Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu (346.000 lei).

Au mai aplicat amenzi: Biroul Vamal de Interior Olt - 5.000 lei; ITM Olt - 49.000 lei; Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - 46.200 lei, Inspectoratul de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - 6.000 lei; ANAF - 31.870 lei; IPJ Olt - 3.000 lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel