Polițiștii din Argeș sesizează Parchetul de pe lângă ÎCCJ cu privire la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu.
”Referitor la declaraţiile apărute în spaţiu public privind utilizarea de către o persoană publică a unei arme letale, vă informăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a efectuat un control la locul de păstrare a armelor letale autorizate pentru deţinere. În urma controlului şi a verificărilor anterioare, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, se precizează într-un comunicat transmis IPJ Argeş.
Lui Cătălin Rădulescu i-a fost anulat şi dreptul de a deţine arme: ”De asemenea, în temeiul art. 129, pct. 11 din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu modificările şi completările ulterioare, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.500 de lei, iar în temeiul art. 28 alin. 1 din acelaşi act normativ, a fost dispusă măsura anulării dreptului de deţinere a armelor”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu