Monitorizarea excesivă a angajaților și impunerea prezenței la birou sunt contraproductive în încercarea de a spori productivitatea muncii, dar abordările inovatoare în organizarea activității – reunite sub conceptul „New Work” – cresc motivația angajaților cu până la 75% și performanța cu 50%.
Acestea sunt unele dintre concluziile principale ale studiului „Viitorul muncii” (The Future of Work), realizat în 2024 de Horváth, companie globală de consultanță în management, activă pe piața din România începând cu 2005.
Într-un context global competitiv și în continuă schimbare, eficiența și motivația angajaților devin esențiale pentru succesul pe termen lung al companiilor, care pot obține o creștere de productivitate durabilă, dacă pun accent pe autonomie, încredere și colaborare.
Printre măsurile cheie analizate în studiu, cele concentrate asupra mindset-ului angajaților s-au dovedit a fi un motor esențial pentru motivație și performanță. De exemplu, lucrul organizat în mod autonom (Self-organized work) este promovat în 79% dintre companiile respondente, iar în cadrul acestora angajații sunt stimulați să își asume responsabilitatea asupra propriilor rezultate.
Apărută „de nevoie”, în contextul pandemiei Covid-19, flexibilitatea în organizarea muncii tinde să se permanentizeze, iar la fel de importantă a devenit susținerea angajaților în a-și identifica un scop în munca depusă (Purpose of Work), acesta fiind un aspect de care se preocupă 74% dintre companii. Dacă sunt conștienți de scopul activității depuse, peste 70% dintre angajați se simt mai motivați.
În privința culturii organizaționale, studiul subliniază că oferirea de către o companie a unei viziuni asupra misiunii sale și a unor modele de urmat bine definite cresc motivația și implicarea angajaților. Odată ce le sunt cunoscute, valorile de bază ale unei companii (Core values) devin importante în activitatea de zi cu zi pentru 89% dintre angajați.
Potrivit analizei Horváth, reiese că platformele de colaborare digitală și metodologiile agile sunt considerate de către respondenți ca având un impact favorabil asupra motivației în rândul angajaților, dar trebuie adaptate la nevoile fiecărei organizații și susținute de o comunicare clară.e corporate strategy and to continuously develop them further.
O altă tendință notabilă este adoptarea conceptului „T-Shaped People”, care definește profesioniștii cu o gamă largă de competențe generale, dar cu expertiză profundă într-un anumit domeniu. Acești angajați sunt esențiali pentru îmbunătățirea performanței echipei prin flexibilitate și colaborare eficientă.
Leadership-ul de schimbare (Change Leadership) se remarcă în studiu prin impactul său pozitiv asupra performanței și motivației, în contrast cu rolurile de leadership distribuite, care au efecte neclare asupra rezultatelor echipei.
Reglementările pentru munca de acasă și lucrul bazat pe activități (Activity-based working) reprezintă factori importanți în creșterea motivației și performanței, oferind flexibilitatea necesară pentru un echilibru între viața profesională și cea personală.
„Munca de la distanță, cel mai adesea de acasă, a devenit tot mai larg răspândită în ultimii ani, dar are un dublu efect: pe de o parte, sporește productivitatea, iar pe de alta devine o barieră în calea motivației. Companii din întreaga lume caută să rezolve această dilemă, iar studiul nostru a arătat că monitorizarea excesivă a angajaților și impunerea prezenței la birou sunt contraproductive și pot afecta negativ inovația și performanța angajaților pe termen lung. În schimb, măsurile de tip New Work, implementate corect, promovează încrederea, responsabilitatea și colaborarea, devenind o cale sustenabilă pentru creșterea performanței și dezvoltarea companiei”, consideră Maria Boldor, Partner și Managing Director, Horváth România.
Studiul Horváth „The Future of Work”, din 2024, include experiențele din proiecte recente și rezultatele unui sondaj la care au participat peste 50 de experți HR, din peste 10 industrii, mai mult de jumătate dintre ei ocupând poziții de management. Horváth este una dintre cele mai importante companii internaționale, independente, de consultanță în management, prezentă pe piața din România, începând cu 2005. Firma este membră a Cordence Worldwide, cea mai importantă alianță activă la nivel mondial, formată din companii de consultanță în management de prestigiu, cu aproape 70 de birouri în 24 de țări, situate pe trei continente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu