Controversă cu negocierile pentru noul guvern. Elena Cristian: Ei NU ar trebui să se mai găsească pe listă

Elena Cristian
Elena Cristian

Elena Cristian a comentat negocierile şi discuţiile care au loc între preşedintele Iohannis şi liberali pentru formarea unui nou guvern. 

"Mă uitam pe numele care se vehiculează acum şi sunt foarte mulţi dintre foştii miniştri care nu au făcut mai nimic în anul de guvernare. Dacă tu laşi pe domnul Bode la Transporturi, care nu a făcut absolut nimic, înseamnă că aşa va continua guvernarea şi de acum încolo. Din punctul meu de vedere lucrurile ar trebui restructurate întru totul. Ar trebui să nu mai găsim pe nimeni din vechiul guvern, ca să credem, cât de cât, că se va face ceva. 

Cât priveşte faptul că sunt lideri PNL care spun că acordul politic se încheie la Cotroceni, eu nu-mi amintesc să fie prevăzut de Constituţie aşa. Acordul politic ar trebui să fie în cu totul altă parte, nu la Palatul Cotroceni şi nu ar trebui ca preşedintele să fie naşul acestui acord politic. Partidele care merg la consultări la Cotroceni ar trebui să vină cu o formulă guvernamentală; este adevărat, PSD nu face nimic şi văd că nu stă de vorbă cu nimeni şi nu are nicio variantă de a forma un guvern, dar dacă PNL-ul o face, ar trebui să meargă la Cotroceni cu toate aceste lucruri stabilite, nu preşedintele să fie cel care-i aliniază şi-i întreabă dacă sunt de acord cu Florin Cîţu", a comentat Elena Cristian la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel