Analistul Iulian Chifu a vorbit în exclusivitate pentru DCNEWS despre implicațiile politice ale otrăvirii opozantului rus Alexei Navalnîi.
„Implicațiile sunt extrem de importante pe toate dimensiunile. Îm primul rând vorbim de o substanță din categoria gazelor militare de luptă, astfel fiind antrenate responsabilități în legătură cu utilizarea și proliferarea armelor chimice. Având în vedere că otrăvirea este făcută pe teritoriul Federației Ruse, responsabilitatea guvernului nu poate fi scuzată, fiind puțin probabil ca această substanță să fie la dispoziția persoanelor civile, obținută pe piața neagră. Prin urmare, guvernul Federației Ruse ar avea responsabilitate directă, pentru că ar trebui ca toate aceste substanțe să fie sub control și în final să fie identificat autorul.“
„Impactul cel mai mare va fi pe relația dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, implicit între Germania și Federația Rusă, care nu este nici ea într-o perioadă foarte fastă, să nu uităm că Nord Stream 2 nu a fost finalizat, ca urmare a unui număr de sancțiuni și presiuni la adresa firmelor germane implicate în proiect, din partea Statelor Unite ale Americii. Acest fapt pune Federația Rusă într-o postură cu totul deosebită și repercusiunile pot ajunge până acolo unde este văzută implicarea Federației Ruse în Belarus. Să nu uităm că urmează alegeri locale și în Federația Rusă, iar aceste evenimente nu sunt de bun augur, în principal pentru partidul președintelui Putin, Rusia Unită, în competițiile electorale locale.“
Dat fiind faptul că asistăm la evenimente tensionate și în Minsk, analistul politic Iulian Chifu consideră că otrăvirea lui Alexei Navalnîi nu are legătură cu o posibilă extindere a protestelor din Belarus, ci, mai degrabă, gestul este strict legat de acțiunile lui Navalnîi:
„Există date furnizate de apropiații lui Navalnîi. Acesta lucra la o investigație în Novosibirsk, capitala Siberiei, al treilea cel mai mare oraș din Federația Rusă, în legătură cu oligarhii locali, prietenii lui Putin, investitori și un număr mare de malversațiuni. Nu uitați că fundația lui Navalnîi se ocupa exact cu lupta împotriva corupției și monitoriza aceste scheme ilegale și profund reprobabile de funcționare a tuturor marilor magnați din Federația Rusă. Aceasta a fost legătura și cauzalitatea direct identificată în Rusia de apropiații lui Navalnîi.“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu