Cu ocazia celei de-a treia ședințe comune de guvern România-Italia, desfășurată la Roma în perioada 14-15 februarie 2024, Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, și omologul său, Matteo Piantedosi, au avut o întâlnire bilaterală în cadrul căreia au abordat subiecte de interes aflate pe agenda bilaterală și europeană din domeniul afacerilor interne.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au convenit asupra necesității valorificării instrumentelor de cooperare bilaterală existente – echipe comune de investigație (JIT-uri, Joint Investigative Teams), task-force-uri sau trimiterea în misiune pe teritoriul Italiei a unor polițiști români – pentru a asigura securitatea propriilor cetățeni. În acest sens, au stabilit, prin semnarea unei Scrisori de Intenție, un calendar de acțiuni care vor contribui la consolidarea colaborării în domeniul prevenirii și combaterii criminalității.
Cei doi demnitari au apreciat că evoluția continuă a criminalității informatice și a caracterului transnațional al acesteia impun consolidarea cooperării în domeniul combaterii criminalității informatice. În cadrul discuțiilor, ministrul Afacerilor Interne a precizat că una dintre prioritățile mandatului său este reprezentată de combaterea traficului de droguri, sens în care a propus omologului italian intensificarea acțiunilor având ca scop prevenirea și combaterea acestui fenomen.
Dintre subiectele aflate pe agenda europeană, discuțiile s-au concentrat în mod special pe problematicile privind azilul și migrația, precum și pe obținerea de către România a ridicării controalelor la frontierele terestre, care va marca integrarea deplină în spațiul Schengen. Ministrul român al Afacerilor Interne a apreciat sprijinul constant al Italiei pentru aderarea României la Spațiul Schengen și, la finalul întâlnirii, a declarat: „Am convenit cu ministrul Piantedosi să ridicăm cooperarea polițienească la un nivel superior. Migrația ilegală și crima organizată sunt provocări serioase la adresa tuturor statelor europene. Am subliniat acest lucru și în ședința de guvern comună, în prezența celor doi șefi de guvern român și italian, Ciolacu și Meloni. Crima organizată este placa turnantă a tuturor relelor care afectează societatea de la trafic de droguri, persoane și deșeuri periculoase, până la migrație ilegală și corupție economică. Este nevoie de o rețea (de cooperare polițienească) pentru a combate o rețea (de crimă organizată). Lucrăm permanent pentru întărirea și extinderea cooperării internaționale. E important să intervenim acum pentru a slăbi și a destructura crima organizată de la noi, clanurile de interlopi, înainte de a se conecta structurat la marile rețele de crimă organizată internațională.
Poliția Română răspunde bine acestei directive și lansează permanent operațiuni anti-crimă organizată și anti-drog. Acest efort va crește. La fel și sprijinul pentru combaterea crimei organizate. Discuțiile din Italia cu partenerii noștri italieni s-au concentrat pe aceste priorități.
De asemenea, partenerii italieni au confirmat faptul că vor continua să sprijine aderarea deplină a României la spațiul Schengen atât prin vocea ministrului Piantedosi, cât și prin vocea președintei Consiliului de miniștri, Meloni.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu