Copa America. Brazilia învinge Argentina şi se califică în finală

Selecţionata Braziliei s-a calificat în finala turneului Copa America, învingând cu scorul de 2-0 reprezentativa Argentinei, în marele derby al fotbalului sud-american (Superclassico), disputat marţi seara pe stadionul Mineirao din Belo Horizonte, în faţa a 55.947 de spectatori.

În absenţa starului Neymar (accidentat), eroul gazdelor a fost Gabriel Jesus, atacantul lui Manchester City, care a reuşit deschiderea scorului în prima repriză (19), iar apoi a pasat decisiv la cel de-al doilea gol al Selecao, marcat de Roberto Firmino, jucătorul lui Liverpool (71). Brazilia va disputa astfel o nouă finală în Copa America după o pauză de 12 ani, urmând să înfrunte duminică, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, câştigătoarea celei de-a doua semifinale, dintre Chile şi Peru, programată miercuri seara.

Argentina, care a pierdut două finale consecutive în această competiţie, la ediţiile din 2015 şi 2016, ratează astfel o nouă şansă de a câştiga un mare turneu, ultimul succes internaţional al naţionalei 'Albiceleste' datând din 1993, când a cucerit ultimul său titlul de campioană a Americii de Sud. De menţionat că Brazilia nu a ratat niciodată titlul continental în cele patru ediţii anterioare pe care le-a disputat pe teren propriu (1919, 1922, 1949 şi 1989), fiind considerată mare favorită şi în acest an, în condiţiile în care nu a încasat niciun gol în cele cinci meciuri disputate până acum, în care a înscris de 13 ori.

În partida de la Belo Horizonte au evoluat formaţiile: Brazilia: Alisson - Daniel Alves, Marquinhos (Miranda, 64), Thiago Silva, Alex Sandro - Casemiro, Arthur, Philippe Coutinho; Everton (Willian, 45), Gabriel Jesus (m.80 Allan), Roberto Firmino. Selecţioner: Tite. Argentina: Franco Armani - Juan Foyth, German Pezzella, Nicolas Otamendi, Nicolas Tagliafico (Paulo Dybala, 85) - Rodrigo de Paul (Giovani Lo Celso, 67), Leandro Paredes, Marcos Acuna (Angel Di María, 59); Lionel Messi, Lautaro Martínez, Sergio Aguero. Selecţioner: Lionel Scaloni. Arbitru: Roddy Zambrano (Ecuador). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel