Copii aflați în tabără, internați, de urgență, în spital

Tabără copii
Tabără copii

Copii aflați în tabără, în Brașov, au fost internați la spital după ce, potrivit evaluărilor medicilor, ar fi vorba de o toxiinfecție alimentară.

S-a primit o solicitare în acest sens, fiind vorba de şapte persoane, şase copii şi un adult. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi trei echipaje cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ), care îi evaluează, a precizat purtătorul de cuvânt de la ISU Braşov, Luiza Dănilă. 

Prefectul Braşovului, Marian Rasaliu, a declarat pentru Agerpres, că patru copii au fost transportaţi la spital, iar un echipaj medical a rămas la pensiune pentru evaluarea altor cazuri dacă va fi necesar. 

Este vorba despre un grup de 32 de copii aflaţi în tabără la pensiunea Alisa. O echipă formată din reprezentanţi ai DSP şi DSVSA Braşov s-a deplasat la pensiune pentru a vedea exact despre ce este vorba. Deocamdată patru copii au fost transportaţi la spital, a spus prefectul. 

Mesajul IPJ Brașov 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Ionuţ Marin, a precizat că joi seara a existat un apel la 112 prin care se semnala că mai multe persoane acuzau dureri abdominale la o unitate turistică din Bran. 

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la cele semnalate, iar împreună cu specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu vor demara, chiar în această seară, verificări la acea unitate, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov. 

Şi reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au trimis inspectori la faţa locului.

Vezi și: Elevi, suspiciune de toxiinfecție alimentară. "S-au găsit cutii de bomboane"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel