Doi copii au fost transportați la spital, luni, după ce ATV-ul în care se aflau a lovit o mașină parcată, în spatele unui hotel din localitatea Cheia, județul Prahova. Polițiștii fac anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că două ambulanțe SMURD au intervenit în Cheia, Măneciu, unde doi copii, unul de 12 ani și unul de 14 ani au fost răniți după ce ATV-ul în care se aflau a lovit un o mașină parcată. Evenimentul a avut loc în spatele unui hotel din Cheia.
Vasiloae a precizat că unul dintre copii, cel de 12 ani, a suferit o fractură la picior, iar cel de 14 ani și-a luxat genunchiul. Ambii au fost transporați la spital în Ploiești. Polițiștii au stabilit că unul dintre copii conducea vehiculul, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu mașina parcată. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News