Doi copii au fost salvați de pompieri după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Tatăl minorilor a fost cel care a sunat la 112.
Aseară, în jurul orei 21:50, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor specializate pe strada Bradului din municipiul Oradea, pentru salvarea copiilor săi, părintele precizând faptul că aceștia prezentau o stare generală de rău, probabil în urma intoxicării cu o substanță necunoscută.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat cu operativitate la fața locului, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și echipajul de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN) al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea.
Ajuns la adresa indicată, echipajul TIM SMURD Oradea le-a administrat oxigen și le-a acordat toate îngrijirile medicale care se impuneau, copilului de 4 ani, care scos mai devreme de către familie, din mediul toxic, începuse să își revină și copilului de 5 ani, care se afla în stare de semiconștiență. După tratamentul de specialitate, starea de sănătate a celor doi copii s-a ameliorat, echipajul transportându-i conștienți, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Pompierii militari care încadrează autospeciala CBRN au luat măsuri pentru ventilarea spațiilor și au efectuat măsurători cu aparatele din dotare, detectând prezența monoxidului de carbon în locuință, rezultat în urma montării unei centrale pe gaz în mod necorespunzător, fără tub de evacuare a gazelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu