Deşi pare greu de crezut, mai ales că America e "patria fastfood-ului", mulți copii din Statele Unite par să nu știe nimic despre proveniența alimentelor pe care le consumă. Cei mici confundă des cremvurştii cu morcovii.
Potrivit unui nou studiu, 40% dintre copiii americani cred că hot-dog-ul este o legumă, iar 46% dintre ei consideră cartofii prăjiți ca fiind de origine animală. Destul de exagerat şi aproape nerealist, nu? Având în vedere că răspunsurile la chestionare vin din şcolile dintr-o ţară în care obezitatea este o problemă majoră. Studiul a fost realizat de psihologii de la Universitatea Furman din Carolina de Sud pe copii cu vârste cuprinse între patru și șapte ani.
În plus, aproape jumătate dintre copiii chestionaţi cred că chips-urile sunt "din carne", în vreme ce 41% nu știu de unde provine șunca. Potrivit cercetătorilor, mulți copii nu au niciun fel de cunoștințe despre modul în care sunt produse alimentele, un fenomen pus pe seama faptului că numărul micuților care trăiesc în mediul rural și al celor care au văzut măcar o dată o fermă este în scădere. "Părinții pot ascunde în mod deliberat informații despre sacrificarea animalelor pentru a proteja inocența copiilor, considerând că realitățile producției de carne sunt prea înfiorătoare pentru copii la o vârstă fragedă", notează autorii studiului citat. Aceştia mai spun că rezultatele ar putea fi insuficient relevante şi că pot fi diferite la copiii dintr-o altă grupă de vârstă și care au crescut cu alte culturi sau în alte regiuni ale Statelor Unite.
Deși cifrele sună alarmant, ele conțin și vești bune. „Copiii nu văd animalele ca surse adecvate de hrană”, notează echipa de cercetare. Majoritatea copiilor de 6-7 ani consideră că „nu e în regulă să mănânce” pui, vaci și porci. Veganii ar spune probabil că ceea ce copiii văd ca fiind inacceptabil este o veste bună pentru mediu. Conceptele alimentare pentru copii ar putea ajuta la standardizarea alimentelor mai ecologice. „Copilăria poate reprezenta, prin urmare, o oportunitate unică în timpul căreia este posibil să se stabilească stiluri de viață care să ajute la atenuarea schimbărilor climatice”, scriu cercetătorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu