Copiii sunt într-un mare pericol, iar părinții lor se confruntă cu o problemă foarte gravă. Micuții pot deveni agresivi atât fizic, dar și verbal din cauza mesajelor pe care le văd la tot pasul – televizor, presă online și mai ales pe străzi.
Chiar dacă aparent copiii nu acordă nicio importanță mesajelor <<murdare>> pe care le văd peste tot, de fapt, lucrurile sunt mult mai grave și pot degenera.
În urma unui studiu demarat de Organizația Mondială a Sănătății, în 2010, în mediul școlar din România, peste jumătate dintre copiii și tinerii intervievați au fost implicați într-un caz de violență verbală, iar locul unde acesta s-a desfășurat fiind, în ordinea indicării: pe stradă, în cartierul în care locuiesc, la școală și pe stradă, în alt cartier decât cel în care locuiesc.
Care sunt consecințele mesajelor violente asupra copiilor
Consecințele sunt extrem de grave asupra copiilor și putem vorbi chiar de depresie clinică, boli asociate cu stresul, probleme de comportament, agresivitate fizică sau vulgară în relația cu ceilalți. În plus, Toate acestea duc la o scădere dramatică a calității vieții.
Care ar putea fi soluția în acest caz
Pentru a limita expunerea celor mici la agresivitate, pentru a-i feri de interacțiunea cu mesajele vulgare și discriminatorii din fața blocului, de pe peretele din curtea școlii, de pe gardurile parcului preferat, Cif, un produs de curățenie cu o istorie de peste 16 ani în România, pregătește una dintre cele mai curajoase inițiative din țara noastră.
Mesajele vulgare sunt la tot pasul
Cântărețul CRBL și Răzvan Simion, unul dintre prezentatorii matinalului de la Antena 1, apar în teaser-ul campaniei sociale lansate de Cif, prin care se dorește protejarea copiilor de agresivitatea verbală. Cele două vedete vorbesc, într-un material video de trei minute, alături de câteva mămici, despre impactul negativ pe care îl au mesajele vulgare și discriminatorii asupra copiilor.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News