Copil de 2 ani, căzut de la etajul 5. Echipa România TV, bruscată de locatari și poliție

Un copil de numai doi ani a căzut de la etajul cinci al unui bloc de locuințe dintr-un cartier rezidențial din Capitală. 

Intervenție medicală de urgență într-un cartier rezidențial din București. Un copil cu vârsta de doi ani a căzut de la etajul cinci al unui bloc. Nu se cunosc deocamdată circumstanțele în care s-a produs accidentul. 

Medicii sosiți la fața locului au găsit copilul în stare de inconștiență. La fața locului au fost aplicate manevre de resuscitare, iar mai apoi acesta a fost intubat. 

Din păcate, în ciuda eforturilor făcute de medici, copilul a decedat în ambulanță, susține ISU București-Ilfov. 

Echipă de televiziune, bruscată la fața locului 

O echipă România TV a transmis în direct imagini de la fața locului, iar în timpul intervenției mai mulți locatari au devenit agresivi, reporterul și cameramanul fiind îmbrânciți, așa cum au precizat chiar ei. De asemenea, poliția a intervenit pentru a-i scoate pe aceștia din zona rezidențială. 

Polițiștii au deschis o anchetă în urma accidentului, iar mai multe audieri urmează să aibă loc în orele următoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel