Copil de trei ani, găsit în stop cardio-respirator, după ce a rămas prins într-un gard

Un copil de trei ani a intrat în stop cardio-respirator, după ce a rămas prins într-un gard, în timp ce se juca.

"Este vorba de un băiat de trei ani care a fost spânzurat accidental într-un gard, în timp ce se juca în curte, la el acasă. A fost trimisă o ambulanţă în urma sesizării făcută de un vecin. Copilul fusese scos din acel gard de către părinţi şi trimis cu o mașină particulară către un dispensar din apropiere. Ambulanţa a găsit la dispensar copilul în stop cardio-respirator. I-au aplicat măsuri de resuscitare, timp de cinci minute, după care inima lui a pornit. Având în vedere starea lui gravă, a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD de la Iaşi pentru a fi transportat la Spitalul Sfânta Maria", a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Vaslui, la Antena 3.

"Din declaraţiile părinţilor, copilul a ieșit în curte să se joace, nu era supravegheat. În momentul în care părinţii au ieşit afară, după 20 de minute, l-au găsit cu capul prins în gard. Prognosticul rămâne rezervat. A stat 20 de minute în stop cardio-respirator", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel