Un copil de trei ani s-a rătăcit în pădure timp de două zile în condiții de iarnă grea, însă a supraviațuit miraculos.
Un băieţel în vârstă de trei ani din Statele Unite, care a supravieţuit singur în pădure timp de două nopţi în condiţii de ger, a declarat poliţiştilor şi familiei că a fost ajutat de un urs prietenos care a stat cu el tot acest timp, relatează luni The Guardian. Echipele care au intervenit pentru salvarea copilului l-au descoperit pe Casey Hathaway joi seara, înfrigurat şi ud, însă în siguranţă.
El fusese dat dispărut marţi, iar condiţiile meteorologice nefavorabile au afectat căutările. S-a dovedit că ajutorul - real sau imaginar, însă cu siguranţă util - a fost în favoarea băieţelului rătăcit în pădurile din North Carolina, un stat cu o populaţie numeroasă de urşi negri americani. Şeriful din comitatul Craven, Chip Hughes, a declarat că băieţelul ''a spus că a avut în pădure un prieten, un urs care a stat alături de el.
Declaraţia a fost repetată de mătuşa lui Casey, Breanna Hathaway. A spus că a stat cu un urs timp de două zile, a scris ea într-un mesaj publicat pe Facebook. ''Dumnezeu i-a trimis un prieten pentru a-l ţine în siguranţă. Miracolele se întâmplă, a adăugat ea.
Hughes a explicat că băieţelul se juca împreună cu alţi doi copii în curtea din spatele casei bunicii sale din Ernul, însă nu a revenit odată cu aceştia. Vremea geroasă şi faptul că băieţelul nu era îmbrăcat corespunzător au condus la declanşarea unei operaţiuni de căutare în care au fost implicate atât elicoptere, drone, unităţi canine şi scafandri, cât şi circa o sută de voluntari.
Citește și:
Copilul minune al liberalilor, SENTINȚĂ!
Dăncilă, adopție copil. Voiculeț, experiență tristă: M-a marcat !
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu