O echipă de medici, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, a făcut o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric.
Medicii au intervenit pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din județul Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetri.
Dr. Lucian Eva a spus, vineri, că băiatul a trecut printr-o intervenţie chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia echipa de neurochirurgi din Iași a reuşit să îndepărteze o tumoră de peste 10 centimetri.
Conform sursei citate, pentru prima dată în România, a fost folosită substanţa de contrast inovatoare, acidul 5-aminolevulinic (5-ALA), la un copil, lucru care a permis identificarea şi protejarea ţesutului cerebral sănătos.
"Această substanţă a jucat un rol esenţial în succesul intervenţiei şi în salvarea vieţii lui Marian, un copil care a ajuns la noi de la Tulcea. Am mai utilizat această substanţă, dar la adulţi. După efectuarea explorărilor RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară -n.r), am decis să facem o rezecţie maximală a leziunii, utilizând o substanţă de contrast, acid 5-aminolevulinic. Era singura modalitate pentru rezecţie a unei astfel de tumori.", a spus conf.univ.dr. Lucian Eva.
"De altfel, folosirea acestei substanţe este singura modalitate din lume pentru rezecţia maximală a acestei tumori. Utilizarea substanţei la copii a fost o contraindicaţie relativă în această privinţă, dar există de câţiva ani studii care arată eficienţa utilizării substanţei, după anumite criterii, în ceea ce priveşte rezecţia acestui tip de tumori la pacienţii tineri", a declarat, pentru Agerpres, conf.univ.dr. Lucian Eva.
Conform medicului, operaţia a fost un succes.
"Am reuşit să îndepărtăm maximal tumora. Starea copilului este bună. Urmează să vedem ulterior rezultatul examenului anatomopatologic şi tratamentul complementar pe care copilul îl va urma. Faptul că am utilizat această substanţă ne-a ajutat foarte mult în a face o rezecţie maximală şi corectă a leziunii, fără ca acest copil să aibă deficite post operatorii. Din discuţiile cu el am înţeles că îi place fotbalul şi este fan Politehnica Iaşi. Am transmis celor de la echipa de fotbal, iar ei i-au făcut cadou un echipament sportiv. Mama lui mi-a spus că pentru prima oară a început să zâmbească", a mai spus dr Lucian Eva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu