Un copil de patru ani a fost găsit rătăcind pe străzile din oraşul italian Cagliari. Părinţii au fost acuzaţi de abandon de minori.
Micuțul se afla pe via Tevere, era confuz, agitat și cerea ajutor trecătorilor fiindcă nu știa cum să ajungă acasă, iar persoanele care l-au văzut au anunțat carabinierii. În urma unor verificări rapide, militarii au reușit să găsească locuința copilului de 4 ani unde se mai aflau alți doi copii, frățiorii săi mai mari în vârstă de 9 și 14 ani.
Potrivit ziarului local Sardinia Post, cei trei minori au fost lăsați de părinți singuri în locuință, iar copilul de 4 ani s-a strecurat afară din casă fără să spună nimic. După ce a fost adus din nou lângă frățiorii săi, carabinierii au plecat în căutarea părinților, un bărbat și o femeie, ambii de cetățenie română, în vârstă de 37 de ani, respectiv 30 de ani.
Părinții au fost denunțați de carabinieri în stare de libertate pentru abandon de minori, mai precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News