Cazul copilului de nouă ani, care și-a ucis bunica pentru că nu l-a lăsat să stea la calculator, i-a șocat pe români. A curs multă cerneală pe marginea subiectului legat de reintegrarea sa și despre dreptul acestuia la educație. Prof. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară este de părere că totul pleacă din sistem.
"Problema este că noi nu avem instituţii în România, o instituţie fundamentală. Acel copil are, totuşi, pe de-o parte drepturile lui şi acestea sunt încălcate. Pe de altă parte, sunt şi drepturile celorlalţi copii care vor fi încălcate, dacă el se integrează într-o școală normală. Ca să fie un echhilibru, noi ar trebui să avem instituții de reabilitare. Copilul ăla a făcut o crimă. În aceste condiţii, cineva trebuie să se ocupe de el. O instituţie ar trebui să se ocupe de el pentru a-l reintegra, dar nu pur şi simplu.
Trebuie să se aplice nişte măsuri, să-i aplice nişte instrumente de dezvoltare, terapie. După o perioadă, se face o reevaluare, nu o faci imediat. Terapia de genul ăsta durează ani de zile. Copilul ăla ar trebui dus în nişte şcoli speciale, pentru copii care au săvârşit anumite fapte problematice pentru societate, pentru a găsi o formulă de integrare. Nu cum erau şcolile de corecţie şi prostiile de genul acesta. Omul ăsta va creşte ca un adult problematic", a spus, pentru DCNews, prof. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară, Director Departamentul de Formare a Profesorilor, Universitatea din București.
"Asta e partea proastă în România asta"
"Noi nu avem astfel de sisteme, care denunţă alternative pentru copiii problematici, pe care trebuie să îi reintegrăm, dar nu prin costuri pentru ceilalţi copii. A-l băga într-o grupă normală, nu îl avantajează nici pe el - nu-i rezolvă problema şi poate ajunge să facă altele - şi nici pe copiii aceia care vor fi toţi speriaţi şi părinţii la fel.
Pe nimeni nu avantajează sistemul de acum. Sistemele alternative ar trebui să fie în toate direcţiile. Asta e partea proastă în România asta. Nu reuşim să înţelegem cum trebuie să facem lucrurile. Am un copil genial în școală. Cine îl preia, cine îl duce în sisteme care să îl potențeze, iar pe acesta problematic să îl recupereze? Nu există. La noi există școală și îl trântești acolo", mai spus prof. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară.
Citește și: Copilul care și-a ucis bunica, refuzat la a treia școală. Ana Măiță, tranșantă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News