Copilul unui român s-a născut într-o ambulanţă din Italia. Medicii i-au spus mamei că are doar dureri de burtă

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

O femeie din Republica Moldova, măritată cu un român, a născut într-o ambulanţă din Italia. Aceasta fusese la spital, dar medicii au trimis-o acasă după ce i-au spus că are doar dureri banale de burtă. 

În dimineața zilei de joi, când femeia a acuzat ceea ce păreau pentru medici a fi simple dureri de burtă, cei doi au mers la spitalul din Cremona pentru o vizită medicală. După ce vizita a fost efectuată, au fost trimiși acasă pentru că, evident nu era încă timpul pentru naștere, deoarece femeia nu ajunsese la termen.

În realitate, după numai câteva ore de la întoarcerea acasă, femeii i s-a rupt apa (primul semn al inițierii travaliului) și astfel a fost contactată imediat o ambulanță pentru un transport sigur și rapid la spitalul Maggiore din Cremona.

Caz similar acum câteva săptămâni. Unde s-a făcut diferenţa

Spre deosebire de povestea de acum câteva săptămâni, atunci când un alt copil s-a născut într-o mașină privată, în comuna Solarolo Rainerio (la 25 km de Cremona), în acest caz s-a folosit o precauție suplimentară, apelându-se la o ambulanță aparținând Asociației de Asistență Publică Padana Soccorso.

Dar în cazul acest, copilul se grăbea să se nască și, de fapt, a venit pe lume în comuna Cella Dati, practic la jumătatea distanței dintre Casalmaggiore și Cremona. Nașterea a avut loc la bordul ambulanței, cu personalul de la bord care a reușit cu succes să ajute mama și nou-născutul. Mama și bebelușul sunt bine, sănătoși, scrie rotalianul.com.

Bebeluş abandonat în Italia, părinţii arestaţi 

Pe 8 noiembrie, în Italia s-a încheiat procesul celor doi părinți români care și-au lăsat bebelușul de numai 4 luni pe stradă, la Verona, în seara zilei de 14 spre 15 octombrie 2020. Mama și tatăl micuțului și-au recunoscut vina și au primit o pedeapsă de 12 luni de închisoare cu suspendare, scrie aceeaşi sursă.

Avocata părinților biologici ai micuțului a negociat o pedeapsă (cu suspendare) de 12 luni pentru abandonarea unui minor. Acordul între acuzare și apărare de recunoaștere a vinovăției, pentru a primi o pedeapsă mai mică, a fost posibil datorită situației economice precare a celor doi, care nu aveau nimic de muncă și nici o sursă sigură de venit. Ei și-au schimbat adesea locuința, bazându-se pe prieteni și cunoștințe din zona orașului Verona.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel