Filmul Discipolul/ Servants, în regia lui Ivan Ostrochovský, va avea premiera mondială în competiția Encounters, dedicată vocilor și viziunilor noi, la cea de-a 70 ediție a Festivalului de la Berlin (20 februarie - 1 martie).
O dramă inspirată de poveștile reale ale unor preoți care au avut de ales între a colabora cu poliția secretă și a rezista, în Cehoslovacia comunistă, filmul îl are în distribuție pe Vlad Ivanov, într-unul dintre rolurile centrale, și este coprodus în România de Oana Bujgoi Giurgiu și Tudor Giurgiu. Servants este o coproducție Slovacia-România-Cehia-Irlanda, contextul istoric în care se petrece acțiunea fiind similar celui din România, unde colaborarea preoților cu Securitatea încă este un subiect fierbinte.
Anul 1980. Michal (Samuel Polakovič) și Juraj (Samuel Skyva) sunt elevi la un seminar teologic, în Cehoslovacia comunistă. Temându-se ca școala lor să nu fie închisă, profesorii își modelează elevii în așa fel încât să fie pe placul Partidului Comunist. Fiecare seminarist trebuie să decidă ce cale alege: cea ușoară, a colaborării cu regimul, sau cea în care devine el ținta regimului.
Vlad Ivanov își consolidează cariera internațională cu un nou rol memorabil, după cele din La Gomera, Hier, Toni Erdmann, Bacalaureat, Câini, Snowpiercer, sau In the Fog, toate selectate în marile festivaluri. Este, totodată, al doilea său rol într-un film a cărui acțiune se petrece într-un seminar teologic, după cel din Un pas în urma Serafimilor.
”A fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe film de până acum. Un regizor care iubește și respectă actorul. A fost o bucurie să lucrez cu Ivan și am câștigat un prieten de mare suflet", declară actorul Vlad Ivanov.
Ivan Ostrochovský, un nume în ascensiune în cinematografia europeană, se află la a treia selecție la Festivalul de la Berlin. În 2014, aici și-a început cariera impresionantă documentarul Velvet Terrorists, co-regizat de Pavol Pekarčík și Peter Kerekes, iar un an mai târziu a revenit cu debutul în ficțiune, Koza, selecționat și premiat ulterior în zeci de festivaluri.
Scenariul este semnat de Rebecca Lenkiewicz - recunoscută pentru scenariile unor filme multipremiate precum Ida, Disobedience (cu Rachel McAdams și Rachel Weisz) sau Colette -, alături de Marek Leščák și Ivan Ostrochovský.
Servants este o producție Punkchart films (Slovacia), în co-producție cu Point Film (România), Radio și Televiziunea din Slovacia, Negativ (Cehia), Film and Music Entertainment (Irlanda), Libra Film Productions și Hai Hui Entertainment (România), sentimentalfilm (Slovacia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News