Coralii din Marea Mediterană se asociază pentru a captura şi a devora meduze, potrivit unui studiu realizat recent.
Publicitate
Oamenii de ştiinţă credeau până de curând că meduzele nu se regăsesc în meniul coralilor, însă noua descoperire i-a determinat să revizuiască această teorie, informează PA. Cercetătorii care studiau coralii ce trăiesc în peşterile inundate din Marea Mediterană au arătat că aceste vieţuitoare marine pot să coopereze pentru a captura meduzele aduse de curenţi şi care rămân apoi blocate pe pereţii acelor grote.
După ce au monitorizat meduzele blocate pe stânci şi în peşterile unor insule aflate în apropiere de coastele Siciliei, savanţii au identificat modul în care coralii pot să captureze o astfel de pradă de mari dimensiuni. Observaţiile au arătat că atunci când meduzele încearcă să 'evadeze' de pe stâncile pe care au naufragiat, ele se freacă de tot mai mulţi corali, iar fiecare dintre aceştia se agaţă de ele. Acel efort coordonat de prindere a prăzii îi recompensează pe corali - care se hrănesc în principal cu mici creaturi marine denumite plancton - cu o masă îmbelşugată.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, specia de meduze care este devorată de corali, Pelagia noctiluca, se face vinovată de cele mai multe dintre acele înţepături dureroase pe care le suferă de turiştii care înoată în Marea Mediterană. Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea Edinburgh în colaborare cu oameni de ştiinţă din Italia. Cercetarea a apărut în publicaţia Ecology.
Vezi și: Recifele de corali, dușman puternic, neașteptat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu