Două insecte sunt redenumite pentru că numele lor comune sunt discriminatorii.
Societatea Entomologică a Statelor Unite ale Americii (ESA) a redenumit două insecte pentru că numele lor foloseau stereotipuri sau prejudecăți, potrivit The Verge. Este vorba despre „viespea ucigașă” și „molia țigănească” (n.r., traduceri mot-a-mot), iar schimbările ar putea continua curând.
Totul face parte din proiectul „Nume comune mai bune” al ESA care își propune să redenumească insectele care pot jigni anumite grupuri de oameni. Societatea științifică a anunțat că în acest an viespea a fost redenumită în „viespe nordică gigantă”, în timp ce molia a devenit „spongioasă”. ESA a lansat un formular și face apel la americani să facă propuneri, ținând cont de reguli: numele comune nu au voie să facă referință la grupuri etnice sau rasiale.
Demersul face parte dintr-o mișcare mai amplă care încearcă să elimine rasismul din știință. Și numele de păsări sunt luate în vizor, de această dată de Societatea Ornitologică din această țară. Aproximativ 150 de persoane au fost numite în strânsă legătură cu sclavia și supremația albilor.
„Noi, oamenii de știință, folosim nume științifice pentru specii – cuvinte în latină formate de obicei din două sau mai multe părți. De exemplu, omul este Homo sapiens. Însă acest lucru nu ajută neapărat când vorbim cu publicul larg. Astfel, folosim nume comune pentru a identifica mai ușor subiectul discuției. Cred că avem cam 2.000 de insecte cu nume comune, deși există milioane de specii”, a explicat președintele ESA, Marianne Alleyne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News