Coreea de Nord a lui Kim Jong Un anunţă lansarea unui 'satelit', afirmă Tokyo

Foto Agerpres
Foto Agerpres

Coreea de Nord a informat Tokyo despre lansarea unui satelit în săptămânile următoare, a anunţat luni paza de coastă japoneză, un proiect care, potrivit guvernului nipon, ar trebui, totuşi, să implice un tir de rachetă balistică, notează AFP.

Phenianul a făcut cunoscut gărzii de coastă japoneze că va fi lansată o rachetă între 31 mai şi 11 iunie şi ar urma să cadă într-o zonă de lângă Marea Galbenă, Marea Chinei de Est şi estul Insulei Luzon din Filipine a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt la pazei de coastă.

Biroul premierului japonez Fumio Kishida a declarat pe contul său de Twitter că acesta a dat instrucţiuni cu privire la 'notificarea de către Coreea de Nord a unei lansări de rachetă balistică pe care o descrie ca un satelit'. Kishida a ordonat ministerelor şi agenţiilor interesate să coopereze pentru a culege informaţii, îndemnând în acelaşi timp la vigilenţă şi cooperare cu aliaţii Japoniei, mai ales Statele Unite şi Coreea de Sud, potrivit tweet-ului.

Phenianul şi-a intensificat în ultimele luni tirurile de rachete, dintre care unele au declanşat sisteme de avertizare de urgenţă în Japonia. Seulul şi Tokyo încearcă de câteva săptămâni să-şi încălzească relaţiile îndelung tensionate, în special colaborând mai mult în faţa ameninţărilor militare ale Coreei de Nord. 

Vezi și - Kim Jong Un a inspectat primul satelit spion de recunoaştere militară al Coreei de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a inspectat primul satelit spion de recunoaştere militară al ţării sale, dând undă verde "viitorului plan de acţiune", a anunţat miercuri agenţia oficială de presă KCNA, preluată de France Presse.

Liderul nord-coreean s-a întâlnit marţi cu comitetul nepermanent responsabil de pregătirea lansării satelitului înainte de a-l inspecta, a informat KCNA.

La mijlocul lunii aprilie, Kim Jong Un a spus că construcţia a fost terminată şi a ordonat lansarea satelitului.

Acest anunţ intervine la o săptămână după ce Phenianul a asigurat că a reuşit prima lansare a noii sale rachete balistice intercontinentale (ICBM) cu combustibil solid, un avans major pentru programul de armament nord-coreean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel