Coreea de Nord efectuează noi trageri de artilerie în vestul peninsulei coreene.
Coreea de Nord efectuează duminică exerciţii de artilerie pe coasta de vest a peninsulei coreene, informează o sursă militară a agenţiei Yonhap.
Autorităţile din provincia Ongjin, care administrează şi insulele sud-coreene din nord-vest, a emis un avertisment pentru insulele aflate în prima linie, după ce de pe coasta nord-coreeană s-au auzit tiruri de artilerie.
”Militarii din insula Yeonpyeong reacţionează, dar locuitorilor li se recomandă precauţie la activităţile în aer liber”, arată un mesaj text trimis localnicilor de autorităţi.
Sâmbătă, nord-coreenii au lansat peste 60 de obuze în apropiere de Yeonpyeong, iar vineri - peste 200 de proiectile între această insulă şi o alta, Baengnyeong, după care Phenianul a afirmat că tragerile au constituit ”un răspuns natural şi o contra-măsură” la exerciţiile militare desfăşurate de Seul, potrivit agenţiei oficiale KCNA, citată de Agerpres.
Statul-major sud-coreean a avertizat sâmbătă Coreea de Nord să nu continue exerciţiile de artilerie.
Linia de demarcație nordică se întinde la 3 mile marine de coasta nord-coreeană și a plasat cinci insule din apropierea coastei sub controlul Coreei de Sud.
Coreea de Nord a propus o linie diferită care ar extinde aproximativ zona demilitarizată (DMZ) dintre cele două națiuni spre sud-vest în Marea Galbenă, în loc să se învecineze cu țărmul nord-coreean.
Insula Yeonpyeong se află în largul coastei de nord-vest a Coreei de Sud, chiar lângă granița cu vecinul său din nord - și a mai fost locul unde au avut loc ostilități între cele două părți.
În noiembrie 2010, Pyongyang a lansat un atac asupra insulei, ucigând doi pușcași marini și doi civili. Atacul a rănit, de asemenea, 15 soldați sud-coreeni și trei civili, a declarat Coreea de Sud. Acesta a provocat o evacuare a întregii insule, iar forțele sud-coreene au ripostat cu focuri de armă.
La momentul respectiv, Nordul a acuzat Sudul că a provocat acel atac prin desfășurarea unui exercițiu de artilerie în apele din apropierea Yeonpyeong.
Bombardarea insulei a avut loc la jumătate de an după ce Coreea de Nord a torpilat o corvetă a Marinei sud-coreene, ucigând 46 dintre cei 104 marinari aflați la bord, în timpul unor exerciții navale comune SUA-Coreea de Sud. Coreea de Nord a negat scufundarea, despre care o echipă de investigație multinațională condusă de Seul a concluzionat că a fost provocată de o torpilă lansată de un submarin nord-coreean, notează CNN.
Confruntarea din 2010 a fost una dintre cele mai grave izbucniri de violență din ultimii ani; la vremea respectivă, secretarul general al ONU a numit atacul nord-coreean ”unul dintre cele mai grave incidente de la sfârșitul Războiului din Coreea”.
Citește și: Coreea de Nord a tras către insula Yeonpyeong din Coreea de Sud. Au fost emise avertismente de evacuare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News