Statele Unite au făcut apel marţi la sporirea presiunii asupra Coreei de Nord pentru ca aceasta să renunţe la ambiţiile nucleare, în ciuda unei diferenţe de ton între doi din principalii aliaţi ai Washingtonului, Japonia şi Coreea de Sud, transmite AFP.
"Trebuie să existe noi consecinţe pentru regimul" nord-coreean "la fiecare nouă agresiune", a declarat secretarul american de Stat, Rex Tillerson, în deschiderea unei întâlniri la Vancouver, organizată de SUA şi Canada şi reunind principalii aliaţi ai Statelor Unite în demersul lor de a pune presiune asupra Phenianului.
El a cerut de asemenea, inclusiv Rusiei şi Chinei, absente marţi, implementarea "totală" a sancţiunilor deja adoptate de Consiliul de Securitate al ONU şi şi-a exprimat dorinţa unei "îmbunătăţiri a operaţiunilor de interdicţie maritimă" pentru a împiedica Phenianul să se aprovizioneze evitând măsurile internaţionale.
"Trebuie să mărim costul comportamentului regimului până când Coreea de Nord va veni la masa negocierilor credibile" vizând "denuclearizarea sa totală, verificabilă şi ireversibilă", a susţinut şeful diplomaţiei americane. El a promis să nu lase Phenianul să divizeze frontul unit al comunităţii internaţionale.
Această fermitate afişată vine după o anumită acalmie intervenită în dosarul nord-coreean în urma deciziei Phenianului de a participa la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud şi a reluării dialogului între cele două state coreene.
Sprijinind apelul american, ministrul japonez al Afacerilor Externe, Taro Kono, a atenţionat la Vancouver faţă de orice tentaţie de a coborî garda.
Viziune naivă
"Eu ştiu că unii afirmă că trebuie recompensată Coreea de Nord pentru participarea sa la dialogul intercoreean, prin ridicări de sancţiuni sau prin furnizarea unei anumite asistenţe. Sincer, cred că este vorba de o viziune prea naivă. Consider că Phenianul vrea doar să câştige timp pentru a-şi continua programele nuclear şi balistic", a prevenit Taro Kono.
Şefa diplomaţiei sud-coreene, Kang Kyung-Wha, s-a arătat mai optimistă, estimând că "cele două instrumente, sancţiuni severe şi presiune, pe de o parte, şi oferta unui viitor mai bun, pe de altă parte, trebuie să fie utilizate împreună". Ea a apreciat că această strategie "a început să dea roade", după cum o arată participarea nord-coreeană la JO din februarie, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News