Oficiali de la vârful administrației președintelui american Donald Trump vor avea miercuri o întâlnire inedită la Casa Albă cu întregul Senat pentru a-i informa pe aleși în legătură cu situația din Coreea de Nord, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Publicitate
Toți cei 100 de senatori au fost chemați la Casa Albă pentru un briefing cu secretarul de stat Rex Tillerson, secretarul apărării Jim Mattis, directorul comunității de informații, Dan Coats, și generalul Joseph Dunford, președintele comitetului șefilor de stat major, a spus luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.
În mod obișnuit, oficialii administrației sunt cei care merg la Capitol Hill pentru a se adresa membrilor Congresului în chestiuni de politică externă, astfel că este neobișnuit ca întregul Senat să se ducă la Casa Albă și ca toți cei patru oficiali să fie prezenți.
Reuniunea de miercuri era prevăzută inițial să aibă loc într-o încăpere securizată la Capitol, însă președintele Donald Trump a sugerat ca întâlnirea să se desfășoar la Casa Albă, au spus consilieri de congresmeni.
Washingtonul și-a exprimat tot mai multe îngrijorări în legătură cu testele nucleare și cu rachetă ale Coreii de Nord, dar și cu amenințările Phenianului că va ataca SUA și aliații asiatici ai acestora.
Trump, care a discutat telefonic în weekend cu președintele Chinei și premierul Japoniei, le-a spus luni ambasadorilor la Consiliul de Securitatea al ONU că situația actuală este inacceptabilă și ar trebui impuse noi sancțiuni Coreii de Nord.
Potrivit unor consilieri de congresmeni, organizarea întâlnirii la Casa Albă are ca scop să transmită Coreii de Nord mesajul că SUA vorbesc serios atunci când spun că vor o schimbare de politică.
Consilierii au mai afirmat că sunt în discuții cu Casa Albă pentru a organiza o reuniune similară și cu membrii Camerei Reprezentanților.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu