Coreea de Nord, un nou act de sfidare. Amenințare uriașă

kim jong
kim jong

Coreea de Nord a lansat marți o rachetă balistică din nordul țării, în apropierea frontierei cu China, a informat statul major al armatei sud-coreene, citat de Yonhap, potrivit Agerpres.

Racheta a fost lansată din nordul țării, din apropierea localității Banghyon din provincia Pyongan de Nord, în jurul orei 4.00 GMT (1.00 ora României). După un zbor de circa 40 de minute, traiectoria de aproximativ 930 de kilometri s-a încheiat în Marea Japoniei, în zona economică exclusivă niponă, transmit agențiile de presă internaționale, preluând aceeași sursă. Modelul rachetei nu a fost încă precizat.

Potrivit comandamentului militar american din Pacific, Centrul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) a monitorizat racheta timp de 37 de minute și a estimat că nu reprezintă o amenințare pentru America de Nord. Forțele armate ale SUA apreciază că racheta a fost de tipul cu rază medie de acțiune, nu intercontinentală.

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a convocat de urgență Consiliul Național de Securitate de la Seul.

Și în Japonia a fost convocat Consiliul Național de Securitate, iar premierul Shinzo Abe a declarat presei că incidentul "arată clar că amenințarea (din partea Coreei de Nord) crește". Guvernul de la Tokyo a înaintat celui de la Phenian un protest ferm în urma evenimentului, a anunțat secretarul-șef al cabinetului nipon, Yoshihide Suga. Potrivit acestuia, nu există rapoarte că racheta ar fi lovit vreo navă.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a discutat telefonic chiar zilele trecute despre Coreea de Nord atât cu Moon, cât și cu Abe. Marți, 4 iulie este pentru americani Ziua Independenței, iar Reuters reamintește că nu este pentru prima dată când nord-coreenii lansează rachete în preajma sărbătorii naționale a SUA.

Trump a comentat lansarea de marți în rețeaua Twitter: "e greu de crezut că Coreea de Sud și Japonia vor mai tolera asta multă vreme" și "poate China va face o mișcare grea împotriva Coreei de Nord și va pune capăt o dată pentru totdeauna acestei inepții". Casa Albă nu a comentat oficial.

Cele mai recente lansări de rachete din Coreea de Nord au avut loc la începutul lui iunie. Obiectivul Phenianului este dezvoltarea unei rachete cu încărcătură nucleară, cu rază lungă de acțiune, care să poată lovi teritoriul continental al Statelor Unite.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel