Federaţia sud-coreeană a solicitat vineri conducerii Confederaţiei asiatice de fotbal (AFC) să ia în considerare sancţionarea Coreei de Nord pentru că nu a permis accesul spectatorilor la meciul care a avut loc recent la Phenian, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, informează agenţia Yonhap.
Forul fotbalistic de la Seul (KFA) a precizat că a trimis o scrisoare către AFC, exprimându-şi regretul pentru lipsa de cooperare a Coreei de Nord în organizarea partidei dintre cele două selecţionate coreene.
Meciul, încheiat cu o remiză albă (0-0), s-a disputat cu porţile închise pe stadionul Kim Ir Sen din Phenian, fiind urmărit din tribune de preşedintele FIFA, Gianni Infantino, care a regretat absenţa spectatorilor, precum şi faptul că jocul nu a fost televizat.
Aceasta a fost prima confruntate pe teritoriul nord-coreean, în cursul ultimelor trei decenii, între echipele naţionale de fotbal ale celor două ţări surori.
Aş fi vrut să văd un stadion plin la acest meci istoric, dar am fost dezamăgit să văd că nu există spectatori în tribune. Am fost surprins de acest lucru, dar şi de altele, cum ar fi lipsa televizării şi probleme cu vizele pentru jurnalişti. Pentru noi, libertatea presei, libertatea de exprimare sunt esenţiale, dar, pe de altă parte, ar fi naiv să credem că putem schimba lumea într-o clipă", a precizat ulterior Infantino, într-un comunicat.
Selecţionata Coreei de Sud a revenit acasă joi, cu o copie DVD a meciului de la Phenian, însă calitatea înregistrării video era atât de proastă încă postul de televiziune KBS a renunţat la ideea de a difuza jocul, adaugă Yonhap.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu