Presa greacă anunță semnarea unui acord între miniștrii Apărării din România, Grecia și Bulgaria, care prevede interconectarea a patru porturi strategice și a infrastructurilor aferente.
Acest coridor militar va traversa flancul estic al NATO, oferind un rol sporit porturilor grecești Salonic și Alexandroupoli. În același timp, Turcia e nemulțumită față de această evoluție, care diminuează rolul său geostrategic, scrie publicația Enikos.
În marja summitului dedicat celor 75 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, va semna joi împreună cu omologii săi din Bulgaria, Atanas Zaprianov, și din România, Angel Tîlvăr, Scrisoarea de intenție (Letter of Interest) pentru crearea unui coridor de mobilitate militară armonizată (Harmonized Military Mobility Corridor), potrivit Kathimerini.
Pe fondul escaladării atacurilor rusești asupra Ucrainei și a intensificării conflictului la granițele de est ale UE, Grecia, Bulgaria și România vor să faciliteze deplasarea rapidă și eficientă a personalului și echipamentelor militare în interiorul și în afara Europei.
Acordul promovează, de asemenea, extinderea rețelei de combustibili NATO de la Kavala și Alexandroupoli către Bulgaria și România, consolidând poziția geostrategică a regiunilor grecești Macedonia de Est și Tracia.
Planul prevede interconectarea porturilor din Salonic și Alexandroupoli (Grecia), Varna (Bulgaria) și Constanța (România), patru orașe strategice datorită proximității lor față de granițele estice ale NATO. „Toate cele patru orașe au porturi, căi ferate și rețele rutiere care contribuie decisiv la capacitatea de a trimite forțe aliate pe flancul estic al NATO”, a declarat o sursă militară pentru Kathimerini.
Acordul va permite deplasarea rapidă a forțelor militare între și în afara Europei, reducând timpul și birocrația necesare astăzi. În România, se creează cea mai mare bază NATO din Europa, pe o suprafață de 30 de kilometri pătrați, la Mihail Kogălniceanu, unde va fi transferată o parte din logistica și personalul de la Ramstein.
Semnarea Scrisorii de intenție este o continuare a inițiativei luate de prim-miniștrii Greciei, Bulgariei și României la summitul tripartit din octombrie anul trecut la Varna. Kyriakos Mitsotakis, Nikolai Denkov și Marcel Ciolacu au convenit să aprofundeze cooperarea în apărare, energie și transport.
Strâmtoarea Bosfor va fi oficial ocolită, iar Alexandroupoli va deveni cel mai mare centru militar NATO din regiune, consolidându-și rolul strategic. Publicația Enikos compară Alexandroupoli cu baza Souda din Creta, subliniind importanța sa în estul Mediteranei.
Prin semnarea Scrisorii de Intenție, cele trei țări își propun să armonizeze procedurile naționale, să reducă timpul pentru eliberarea permiselor de tranzit și să asigure deplasarea eficientă a personalului și echipamentelor militare. Acordul va facilita un răspuns rapid în cazul unei amenințări sau atac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu