Ucrainenii propun redeschiderea coridorului cerealelor din Marea Neagră, chiar dacă Federaţia Rusă nu ar mai participa.
Publicitate
Ucraina s-a adresat Turciei cu propunerea de redeschidere a "culoarului cerealelor" fără participarea Federaţiei Ruse, însă, deocamdată, autorităţile turce nu au transmis Kievului un răspuns definitiv în acest sens - a anunţat ambasadorul ucrainean în Turcia, Vasili Bodnar.
Acesta a afirmat că, "din moment ce navele (cu cereale - n.r.) navighează deja prin apele teritoriale ale României, ale Bulgariei şi, de asemenea, ale Turciei şi trec prin strâmtori fără restricţii, înseamnă că aceasta este, de fapt, calea raţională". Bodnar a amintit că, în cadrul acordului privind transportul maritim de cereale ucrainene, au existat cazuri destul de frecvente când Rusia a restricţionat trecerea navelor în Ucraina sau a încercat să reglementeze accesul în porturile ucrainene, prin restricţii asupra unor produse ucrainene aflate pe lista exporturilor.
Ambasadorul a remarcat că absenţa restricţiilor la export pentru produsele încărcate pe navele care trec prin "culoarul cerealelor" poate sta la baza soluţionării situaţiei. Potrivit lui Bodnar, comunicarea dintre Turcia şi ONU continuă cu privire la rezultatele negocierilor cu Ucraina şi Rusia pentru a elabora o poziţie convenită de către părţi.
Între timp, Kievul se aşteaptă la o comunicare la nivel înalt cu Istanbulul, care ar putea avea loc în zilele următoare sau, eventual, în cadrul Adunării Generale a ONU. Acest lucru este necesar pentru a înţelege "unde putem merge mai departe" - potrivit diplomatului ucrainean. "Desigur, adoptăm o poziţie constructivă în relaţia cu partenerii noştri - Turcia şi ONU - şi cu mediatorii şi vom dezvolta mecanisme care vor fi benefice pentru partea noastră, dar nu vor afecta poziţia de principiu privind ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei - acesta fiind o cale absolut falsă" - a adăugat Bodnar, citat de Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu