Corina Caragea a apărut în direct cu verigheta pe deget. Cum a dat-o Cătălin Măruță de gol pe prezentatoarea știrilor sportive.
Corina Caragea este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV, iar recent a fost invitată la emisiunea lui Cătălin Măruță, unde a vorbit despre cum a decurs anul 2021 pentru ea, dar și ce planuri de viitor are.
Printre altele, prezentatorul a observat că vedeta poartă pe degetul inelar o verighetă și imediat a întrebat-o despre ce este vorba, luând-o prin surprindere.
"Asta e verighetă?", a întrebat-o Cătălin Măruță.
"Treaba mea", i-a răspuns Corina Caragea.
Între timp, cei doi au început să vorbească despre cum a decurs ultimul an al prezentatoarei de televiziune, pe unde s-a mai plimbat, dar și ce a făcut de sărbători.
"Am vizitat doar New York și Boston, am făcut sărbătorile acasă și după am plecat în Dubai, de ziua mea. Era mare, mare aglomerație, că așa e New York-ul în decembrie. Foarte frumos decorat totul, exact ca în filme. Am fost și la un patinoar și la un musical. A fost puțin diferit. Aveam două magazine preferate, acum erau închise. Nu mai era aglomerația din alți ani. Mie mi-a plăcut așa mai aerisit, mai liniștit", a povestit prezentatoarea știrilor sportive.
Discuția celor doi, însă, s-a îndreptat, inevitabil, tot către căsătorie, iar la un moment dat, Cătălin Măruță chiar a pus-o să spună care a fost cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat în 2021.
Deși a încercat să evite răspunsul, prezentatorul a felicitat-o și i-a urat toate cele bune.
Cătălin Măruță: Și dacă ar fi să tragem așa o linie pentru anul 2021, an care tocmai s-a încheiat, și ar fi să spui cel mai frumos lucru care ți s-a întâmplat și poate cel mai puțin sau cel mai trist lucru care ți s-a întâmplat.
Corina Caragea: Ești smecher!
Cătălin Măruță: De ce?
Corina Caragea: Așa ești tu. Nu prea îmi place să trag linie așa, nici nu am planuri pentru 2022, nu îmi propun ceva.
Cătălin Măruță: Nu… Eu ziceam cel mai frumos ce s-a întâmplat acum. Noroc, Corina! Să fie într-un ceas bun.
Corina Caragea: Au fost multe lucruri frumoase, deși nu mă așteptam.
Corina Caragea formează o relație cu Robert Pongracz din anul 2013, însă cei doi îndrăgostiți au stat departe de lumina reflectoarelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News