Corina Chiriac trebuie să se opereze din cauza unor noduli pe corzile vocale, dar artista întârzie acest lucru, mai ales că poate cânta fără probleme, scrie Libertatea.
Publicitate
Corina Chiriac amână operația, dat fiind faptul că încă vocea îi permite, artista fiind solicitată permanent în spectacole și concerte unde cântă live, mai ales la nunți și la alte petreceri private.
Corina Chiriac, în vârstă de 66 de ani, a refuzat intervenția chirugicală, dar este conștientă că într-un final tot trebuie să ajungă pe mâna medicilor.
Credincioasă, Corina Chiriac, se roagă de sănătate la mănăstirile și bisericile pe care le vizitează foarte des, fie în localitățile sau în preajma zonelor unde are concert, fie atunci când pleacă în periplu, prin țară. De altfel artista a dat de înțeles că atunci când va renunța la viața artistică ar fi tentată chiar să se retragă într-o mănăstire, iar întreaga avere să o doneze bisericilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu