Corina Corbu, șefa ICCJ: Pensiile magistraților nu sunt nici speciale, nici nesimţite

ÎCCJ
ÎCCJ

Președintele instanței supreme, Corina Corbu, transmite, într-o scrisoare deschisă adresată cetățenilor că decizia Parlamentului este tristă și subliniază că pensiile magistraților nu sunt nici speciale, nici „nesimțite” deoarece reprezintă o garanție a independenței.

„Decizia luată ieri de Parlamentul României a fost pentru mine, ca judecător și cetățean, tristă și, aș spune, stupefiantă. Tristă, pentru că a fost luată într-o modalitate care ridică mari întrebări cu privire la previzibilitatea legii în ceea ce privește reglementarea statutului unor profesii care presupun dedicație și privațiuni pentru servirea interesului public – magistrații, personalul aeronautic, diplomații, grefierii etc. – și pentru că pare să fi fost luată, cel puțin în cazul magistraților, cu ignorarea flagrantă, chiar premeditată, a jurisprudenței anterioare pe această temă a Curții Constituționale”, a scris președintele ICCJ, Corina Corbu.

Rezultatul final al votului din Parlament privind pensiile era previzibil, însă judecătoarea Corina Corbu consideră ca fiind „stupefiantă” prin modalitatea concretă în care a fost asoptat, cu ignorarea principiului cooperării loiale între autoritățile statului, cu ignorarea argumentelor aduse din interiorul sistemului judiciar.

Rezultatele acestui demers se vor reflecta negativ asupra serviciului public al justiției, la care apelează anual milioane de cetățeni, spune magistratul.

"Celelalte puteri ale statului tratează justiția, de multe ori, în cel mai bun caz ca pe o Cenușăreasă"

„Ca judecători suntem educaţi să ne inhibăm partea emoțională, în special în comunicarea publică. Însă nu trăim închiși în sediul Înaltei Curți de Casație de Justiție, facem parte din societate și cunoaștem că opinia majoritară a cetățenilor la acest moment este în mod vehement împotriva pensiilor de serviciu. De asemenea, nu îmi voi permite niciodată să spun într-o țară democratică că societatea greșește sau că opinia poporului român poate fi ignorată”, mai transmite Corbu.

Celelalte puteri ale statului tratează justiția, de multe ori, în cel mai bun caz ca pe o „Cenușăreasă”, iar, în cel mai rău caz, ca pe o ramură a puterii de stat de „rangul doi, care trebuie pusă la locul ei, pentru a nu „deranja„ celelalte puteri ale statului”.

„Atitudinea negativă a publicului față de justiție în chestiunea pensiilor de serviciu mai are la bază, în mod justificat, gravele excese semnalate în acest domeniu în cazuri particulare. Țin însă să amintesc că marea majoritate a acestor excese au ca sursă imperfecțiuni legislative pe care nu autoritatea judecătorească le-a introdus și pe care nu autoritatea judecătorească nu le-a corectat timp de ani de zile, preferând să le ignore. Aceste excese trebuie corectate, cu fermitate. (...) Nu se poate însă atinge un astfel de rezultat afectând cea mai importantă resursă de care beneficiază orice sistem judiciar, respectiv cea umană”, mai adaugă sursa citată de Mediafax.

"Consecinţe pe termen lung"

Puțină lume s-a gândit la consecințele pe termen lung ale unei astfel de măsuri, mai ales la faptul că tinerii vor putea fi atrași mai greu spre profesie.

„Pensiile magistraților nu sunt ”pensii speciale” și nu sunt nici ”pensii nesimțite”. Excesele trebuie sancționate și corectate, însă pentru marea majoritate a colegilor mei pensiile de serviciu sunt o garanție a independenței, sunt un element care le permite să îşi îndeplinească funcţiunea socială. Pensiile de serviciu ale magistraţilor includ o componentă contributivă și o altă componentă compensatorie, aceasta din urmă reflectând tocmai incompatibilitățile și interdicțiile la care sunt supuși”, mai punctează sefa instanței supreme.

În scrisoarea deschisă, magistratul invită cetățenii să se gândească la costul plătit de țara noastră dacă nu avem o justiție eficientă.

Corina Corbu prezintă și câteva cifre referitoare la pensiile magistraților

- Numărul pensiilor de serviciu ale magistraților aflate în plată – 3800-4000. Cele ale grefierilor – aproximativ 1800-2000. Numărul pensiilor așa-zis-”speciale” care vor rămâne în plată și în condiţiile intrării în vigoare a propunerii legislative adoptate ieri de Parlament – aproximativ 170.000 .
- Volumul total de activitate al instanțelor judecătorești în 2018, pentru că sunt ultimele date statistice disponibile public, - 2.946.106 de dosare.

- Încărcătura medie de dosare per judecător în 2018- 1129 cauze/judecător la judecătorii, 655 la tribunale, 586 la curţile de apel, 1152 de cauze/judecător la nivelul instanţei supreme.

Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional, un proiect de lege în acest sens. Printre categorii se numără parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel