Șase mari proiecte de infrastructură în domeniul gestionării apei vor beneficia de investiții în valoare de 155 milioane de euro din Fondul de Coeziune, în scopul îmbunătățirii colectării, tratării și distribuției apei în întreaga țară, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
"Politica de coeziune investește pentru ca fiecare cetățean să aibă în permanență acces la apă curată, protejându-se astfel, în același timp, atât sănătatea acestora, cât și mediul înconjurător", a declarat comisarul pentru politică regională, Corina Crețu.
Cele șase proiecte cuprind: 18 milioane de euro pentru, printre altele, construcția și renovarea a 18 puțuri de adâncime și a trei stații de tratare a apei în județul Argeș, pentru aproximativ 200.000 de persoane ca beneficiari finali; 6,3 milioane de euro pentru renovarea a două rezervoare și pentru construcția a 10 noi kilometri din rețeaua de distribuție a apei, în județul Dâmbovița; 21 de milioane de euro pentru lucrări în județul Maramureș în vederea extinderii rețelei de distribuție a apei cu aproximativ 60 de km, de care vor beneficia 230.000 de locuitori; 46 de milioane de euro pentru construcția și modernizarea a 7 stații de tratare a apei în județul Prahova, având ca beneficiari 167.000 de locuitori.
De asemenea, 12,6 milioane de euro vor fi folosiți pentru un acces mai bun la apă potabilă în județul Satu Mare, în principal prin forarea a patru puțuri de adâncime și extinderea rețelei de canalizare cu 40 de km; 51 de milioane de euro pentru îmbunătățirea accesului la apă pentru 179.000 de locuitori din județul Vaslui, proiectul, care are în vedere zonele urbane ale localităților Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești, presupune construirea și renovarea a peste 130 de kilometri din rețeaua de alimentare cu apă.
În urmă cu două săptămâni, Reprezentanța Comisiei Europene în România anunța că două proiecte de modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, ce vor fi implementate în județele Arad și Mehedinți, au primit o alocare financiară de circa 66,5 milioane de euro din Fondul de Coeziune, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News