Corina Crețu a scris un mesaj cheie la un an de la încheierea mandatului Comisiei Europene sub Jean-Claude Juncker.
”Se împlinește un an de la încheierea de facto a mandatului Comisiei Europene sub conducerea lui Jean-Claude Juncker, prin votarea în Parlamentul European a Comisiei Von Der Leyen. Comisia Europeană a cărei Membră am fost în perioada 2014-2019 a avut de înfruntat perioade dificile pentru proiectul european (criza refugiaților, ascensiunea forțelor populiste anti-europene și Brexit), dar Jean-Claude Juncker a reușit să păstreze alături de el o echipă solidă și unită. Sunt împăcată știind că, alături de colegii mei din Colegiul Comisarilor, am făcut întotdeauna ceea ce a fost mai bine pentru cetățenii europeni. A fost o onoare pentru mine și o responsabilitate extraordinară să fiu Comisar European pentru Politică Regională. Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea voastră din toți acești ani.” a scris Corina Crețu, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu