Jurnalista Corina Drăgotescu şi fostul director editorial la Realitatea TV Cătălin Popa au fost audiaţi, vineri, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea lui Nicolae Popa. Aceștia au declarat că nu cunosc dacă există o legătură între Sorin Ovidiu Vîntu şi Nicolae Popa.
La ieșirea din sala de judecată, Corina Drpgotescu a declarat că a fost întrebată de Sorin Ovidiu Vîntu dacă apreciază că interceptările din dosar, în care apare şi numele ei au sau nu legătură cu dosarul, potrivit Mediafax.
"Sorin Ovidiu Vîntu m-a întrebat, că el are voie să pună întrebări, dacă interceptările au legătură cu cauza şi am spus că nu", a spus jurnalista.
La rândul lui, Cătălin Popa a spus că a fost întrebat dacă are cunoştinţă despre existenţa unei legături între Sorin Ovidiu Vîntu şi Nicolae Popa, el susţinând în faţa magistraţilor că nu are cunoştinţă de acest lucru.
Dosarul lui Sorin Ovidiu Vântu conţine discuţiile pe care omul de afaceri le-a avut în campanie electorală şi după alegeri cu şefii trustului Realitatea Media şi cu jurnalişti ai grupului, precum Cătălin Popa, Cornel Nistorescu, Bogdan Chirieac, Stelian Tănase şi Corina Drăgotescu, dar şi cu politiceni.
Una dintre stenograme este cea a discuţiei dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Cătălin Popa, purtată în 29 octombrie 2009, în campania electorală pentru alegerea Preşedintelui.
"POPA CĂTĂLIN : Am făcut un carton şi am spus că aceleaşi ONG-uri, în 2004 l-au susţinut pe candidatul Traian Băsescu.
S.O.VÂNTU : - Foarte bine, f... în gură să-i f... Deci s-au isterizat ăia.
POPA : -Mamă, sunt cu nervii pe pereţi.
S.O.VÂNTU : - Excepţional, excepţional.
POPA : -Adevărul e că e fără precedent, că toată societatea civilă, că astea sunt cele mai importante voci în momentul de faţă şi cele mai importante ONG-uri din România, şi nu au mai văzut în mandatul lui Băsescu niciodată aşa ceva. Dar ştii care este şocul?
S.O.VÂNTU : - Ă?
POPA : - Liderii celor două partide de opoziţie nu vor să facă declaraţii pe tema asta.
S.O.VÂNTU : - De ce?
POPA : - De boi. Adică răspunsul meu e clar. De boi.
S.O.VÂNTU : - Cred că fac bine, tati.
POPA : - Eu nu cred.
S.O.VÂNTU : - Dacă îmi permiţi, totuşi rărirea parlamentarilor este o chestie foarte populară printre cetăţenii imbecili ai acestei ţări.
POPA : - Da, dar nu despre asta e vorba.
S.O.VÂNTU : -Ba da, pentru că acolo este prefaudarea alegerilor. Se referă strict la referendum şi referendumul este o chestie gingaşă. Ei au ieşit deja cu declaraţii că susţin micşorarea numărului de parlamentari.
CĂTĂLIN POPA :-Da şi asta poate să spună şi acum, "Susţinem în continuare referendumul, haideţi să-l programăm între tururile de scrutin".
S.O.VÂNTU - Da. O să mă gândesc. Să vorbesc cu MIRCEA şi cu CRIN să văd de ce nu preiau mesajul. Nu ştiu. M-a luat prin surprindere cu treaba asta.
(...)
În noaptea de 6 spre 7 decembrie, după după turul al doilea al Prezidenţialelor, imediat după miezul nopţii, Vântu a contactat-o pe Corina Drăgotescu (care se aflase la sediul PDL unde se desfăşura numărătoarea paralelă a voturilor-n.r.).
"(...)
S. O. VÎNTU: Să nu te transformi într-un agent de intoxicare al lor.
CORINA DRĂGOTESCU: Nu! Nu, nu, nu!
S. O. VÎNTU: Asta era ceea ce vroiam să te rog!
CORINA DRĂGOTESCU: Categoric nu! Categoric nu!
S. O. VÎNTU: Asta era ce…
CORINA DRĂGOTESCU: Acuma urcă operatorul cu colega de la Social, filmează tabelul să şi-l asume. Eu nu-mi asum nimic. Dacă dă imaginea, ca să vadă, mă rog, să fie…
S. O. VÎNTU: Deci, nu te transforma într-un agent! Nu te transforma într-un agent de manipulare al lor!
CORINA DRĂGOTESCU: Bine".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News