Azi am încheiat socotelile cu Amanții 3.0 ai Corinei Ozon, doar că povestea nu are cum să se termine aici. Ar fi o lovitură cruntă din partea unei autoare care ne-a făcut dependenți de aventurile prietenilor ei 'închiși' în cărți.
După Zilele amanților și Nopțile amanților, scriitoarea - care a lucrat ani buni ca jurnalistă la Antena 1 - a revenit cu volumul trei spre bucuria oamenilor care au trăit pagină cu pagină tristețile și bucuriile personajelor sale. De fapt, pentru cititori, nu mai sunt de mult simple personaje dintr-un univers paralel. Nu! Cati, Mircea, Teo sau Epaminonda există într-un fel sau altul în fiecare și sunt cât se poate de reali. Oricine s-a aflat, la un moment dat, fie în ipostaza amantei, soției sau în rolul amantului însurat.
Cati și Mircea sunt eroii romanului. Corina Ozon a crezut în ei, dovadă și succesul volumelor sale. Poate nu ar fi ajuns la al treilea volum dacă cititorii nu ar fi bombardat-o cu rugăminți de a continua povestea celor doi amanți. Și probabil așa se va întâmpla și de această dată pentru că Amanții 3.0 te lasă cu o avalanșă de întrebări și simți nevoia să afli mai mult și mai mult. Corina Ozon crede în ceea ce scrie, dovadă că poveștile ei nu sunt rupte de realitate. Totul e real, chiar și cele mai picante întâmplări. Scrie ce a auzit și ce a trăit. Corina Ozon este un fenomen. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Las cărțile sale să vorbească.
"Pentru că tot ce am scris până acum este 100% real, nu am făcut altfel nici de data aceasta. Așa că sunteți câțiva dintre voi, care vă veți regăsi în carte. Cum nu-mi stă în fire să fiu ipocrită, e posibil să vă vedeți cu alți ochi după lectură", spunea Corina Ozon după ce și-a scos Amanții 3.0 la vânzare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu