Corina Vințan, unul dintre cei mai cunoscuți oameni din comunicare, a fost invitata chefului Ștefan Lungu, alături de care a gătit.
Corina Vințan a fost invitata chefului Ștefan Lungu, alături de care a gătit un preparat în culorile și gusturile toamnei, în cadrul emisiunii "Gătit la costum". În cea de-a opta ediție a emisiunii difuzate la Antena3 CNN, Vințan a povestit despre aromele copilăriei, dar și care erau preparatele favorite. Aceasta și-a amintit despre gustul inconfundabil şi aromele tradiţionale din preparatele pe care bunica le pregătea în casă.
"Preparatul favorit era, de fapt, orice pregătea bunicuţa mea, care era de origine maghiară. Favoritul meu a fost mereu papricaşul de pui", a povestit invitata emisiunii.
Totodată, aceasta a povestit că a redescoperit pasiunea pentru gătit în timpul pandemiei, când a petrecut mai mult timp acasă. "În pandemie, am început să gătesc. Ador gătitul. Este ca o meditaţie. Te ancorează atât de bine în realitate. Mâncarea câştigă inimile şi minţile oamenilor", a mai povestit Vințan.
Invitata lui Ştefan Lungu a fost purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca, mai târziu, să-şi înfiinţeze propria afacere în domeniul comunicării strategice, PR şi lobby.
Ștefan Lungu a pregătit ce știe mai bine, din recolta acestui sezon: bucate tradiționale.
Ingrediente papricaş de pui
400 gr piept de pui;
200 ml pasta de roşii;
Ardei iuți 2 buc;
Boia de ardei dulce 50 gr;
Piper şi sare;
Usturoi după gust;
2 cepe;
Un ardei gras;
6 roşii Cherry;
Ulei 3 linguri;
O lingură de făină;
Făina pt găluşte 250gr;
2 ouă;
Apă călduţă.
Mod de preparare papricaş de pui
Într-o tigaie se căleşte ceapa cu usturoiul. Se adaugă apoi boia şi pastă de tomate. Puiul se va căli separat. La fel şi ardeiul gras. Se pregăteşte compoziţie pentru găluşte, care se vor şi fierbe. Într-o cratiţă se adaugă restul ingredientelor. Se amestecă foarte uşor, astfel încât să nu se strice găluştele. După gust se adaugă şi sarea şi piperul iute. La final adaugăm şi pătrunjelul proaspăt.
În fiecare sâmbătă, de la 13:30, Antena 3 aduce pasionaților de gastronomie emisiunea "Gătit la costum", unde miza este preparare unor mâncăruri realizabile, delicioase și inspiraționale.
Gazda emisiunii este Ștefan Lungu, o persoană care își dorește să transmită și să transforme bucătăria și gătitul în terapie pentru sufletul telespectatorilor.
Citește și:
Boeuf Bourguignon este o rețetă franțuzească de tocană cu vită. Dacă vrei să-i surprinzi pe cei dragi în acest weekend, o poți prepara fără grijă. O vor devora!
Ingrediente
- 800 gr. carne de vită macră tăiată cubuleţe
- 100 gr. bacon
- 1 ceapă tăiată mărunt
- 1 morcov tăiat felii
- 250 - 300 ml supă de vită
- 400 ml vin roşu
- 9 - 10 cepe mici
- 200 - 250 gr. ciuperci proaspete
- 2 - 3 căţei usturoi zdrobiţi
- 1 lingură pastă de roşii
- 2 linguri făină
- 1/2 linguriţă cimbru
- 1 frunză dafin
- ulei
- sare
- piper
Cum se prepară
Tăiem baconul cubuleţe, îl fierbem 10 minute până dispare aroma şi gustul de afumat. Când e gata, o scurgem şi o uscăm într-un şervet absorbant de bucătărie. Pregătim o tigaie non-aderentă, turnăm o lingură de ulei şi încingem pe foc, punem baconul şi-l prăjim câteva minute până capătă o culoare rumenă. Când e gata, îl scoatem deoparte. Citește continuarea AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu