Corlățean: Doi judecători CCR sunt incompatibili

Ministrul Justiției, Titus Corlățean, a declarat miercuri, la România TV că doi judecători ai Curții Costituționale sunt în stare de incompatibilitate.El i-a nominalizat în acest sens pe președintele CCR, Augustin Zegrean pentru că s-a ante pronunțat, și pe judecătoarea Iulia Motoc pentru că are trei angajamente. "Legea CCR stabilește foarte clar că funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată", a arătat Corlățean. ”Mâine voi cere în mod oficial ANI să verifice", a mai spus ministrul Justiției.Cine sunt cei doi incompatibili Augustin ZegreanÎntre 1990-1992, a fost senator de Bistrița-Năsăud din partea FSN, apoi deputat din partea PD după alegerile din 2004. Din 13 iulie 2007 este judecător al Curții Constituționale, numit la propunerea Președinției României, în timpul mandatului președintelui Traian Băsescu. În anul 2007 a inițiat proiectul de lege nr. 368/2007, privind “regimul juridic al bunurilor imobiliare aparținând cultelor religioase ortodox și greco-catolic din România”. Acest proiect ar fi echivalat cu exproprierea BRU. Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ și din partea Guvernului Tăriceanu. Plenul Camerei Deputaților a retrimis proiectul la comisiile de specialitate, unde se găsește până în prezent. În data de 16 februarie 2009 conducerea Bisericii Române Unite a arătat că proiectul Zegrean este neconstituțional și unilateral. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat președintelui Curții Constitutionale, Augustin Zegrean, să se abțină în decizia privind reprezentarea României la Consiliul European, având în vedere faptul că s-a antepronunțat nesolicitat în acest caz. Zegrean a zis, pe 16 mai că : “Răspunsul se găsește în Constitutie. Șeful statului a fost până acum, nimeni nu a contestat acest lucru, nu știu de unde apărut această discuție”.Iulia MotocAntoanella Motoc, candidat propus de PDL, a primit 71 de voturi, în timp ce liberalul Teodor Meleşcanu a obţinut 65 de voturi. Motoc este absolventă de Drept şi are doctorat în etică, Doctorat în Drept Internaţional public şi Master (DEA) în Drept Internaţional Public. Iulia Motoc are 42 de ani şi este soţia ambasadorului României la Uniunea Europeană, Mihnea Motoc. Vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică, necesară pentru CCR, este la limită în cazul Iuliei Moțoc, care a activat ca judecător pentru o perioadă de doar 5 ani, între 1990 şi 1995, la Judecătoria Sectorului 3, după care a intrat ca avocat, în Baroul Bucureşti poziţie pe care acum o are “rezervată”, conform CV-ului de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Începând cu 2002, doamna Moţoc este profesor la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de Ştiinţe Politice, unde predă Dreptul Internaţional. A activat in cadrul Comisiei Prezidentiale de Analiza a Regimului Politic și Constituțional, cu scopul de a redacta un document care să identifice limitele politice și constituționale ale regimului de guvernare și să sugereze cadrul dezbaterii privind revizuirea Constituției și reorganizarea instituțională a statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel