Elevi de la cinci licee din Capitală participă marţi la prima ediţie a programului educaţional 'Senatul tinerilor', ocazie cu care aceştia dezbat, în comisii parlamentare şi în cadrul unei şedinţe de plen simulate, propriile iniţiativele legislative pe tema ''Bullying-ul în şcoli şi mass-media''.
În deschiderea evenimentului care se desfăşoară la Senat, preşedintele interimar al forului legislativ, Titus Corlăţean, a precizat că acest proiect le permite tinerilor să aibă acces la structurile şi procedurile parlamentare. Este o şansă de a avea acces la structurile şi procedurile Parlamentului, mai ales ale Senatului. Este un proiect deosebit pentru că vă permite (...) a înţelege mai bine ce este instituţia Parlamentului (...) - cea mai democratică instituţie, care este fundamentul oricărei democraţii, de tip occidental, de tip european, a spus Corlăţean.
Acesta a avut şi un sfat pentru tinerii participanţi, îndemnându-i să fie curajoşi în dezbateri, dar numai cu argumente. Să fiţi curajoşi în dezbateri, dar numai cu argumente. (...) Şi mai trebuie să învăţaţi un lucru: în dezbaterea politică nu toate sunt alb şi negru, există şi compromis, există şi negocieri pe texte de lege, există amendamente care se supun dezbaterii în comisii şi în plen şi acolo trebuie să găseşti un compromis ca să poţi să obţii o majoritate de adoptare a legii, a afirmat Titus Corlăţean.
În cadrul evenimentului, elevii vor analiza şi dezbate iniţiativele lor legislative alături de senatori din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport (comisie raportoare), Comisia juridică, cea pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi şi cea pentru cultură, în calitate de comisii avizatoare.
După dezbaterile din comisii, în cadrul unei şedinţe de plen simulate, condusă de un preşedinte şi de doi secretari aleşi prin tragere la sorţi din rândul tinerilor, iniţiativa legislativă cu tema Bullying-ul în şcoli şi mass-media va fi adoptată. Preşedinte al 'Senatului tinerilor' a fost aleasă Daria Muşat (elevă a Colegiului Naţional 'Gheorghe Şincai'), iar cei doi secretari sunt Matei Gabriel Coşa şi Alexandru Nicolae Călin, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News