Anchetatorii continuă cercetările la Ferma Dacilor, de data aceasta și cu patronul Cornel Dinicu prezent la fața locului.
Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, a fost scos, marţi, din arestul preventiv şi dus la locul incendiului în urma căruia opt persoane au murit carbonizate în data de 26 decembrie, au precizat surse judiciare.
Potrivit acestora, anchetatorii continuă cercetările la faţa locului în prezenţa patronului complexului turistic din satul prahovean Tohani.
Foto: Inquam Photos / George Calin
Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor, cercetaţi pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, vor rămâne în arest preventiv, respectiv în arest la domiciliu pe o perioadă de încă 30 de zile, a decis, luni, Judecătoria Ploieşti.
Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova de prelungire a măsurilor preventive dispuse anterior faţă de patronul complexului Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, şi faţă de alte două persoane implicate în administrarea unităţii - Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie.
Foto: Inquam Photos / George Calin
Astfel, Cornel Dinicu va rămâne în arest preventiv, iar ceilalţi doi rămân în arest la domiciliu.
Decizia nu este definitivă.
Construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru ”intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, spun anchetatorii.
Foto: Inquam Photos / George Calin
”De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (...), sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric' ”, preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, conform Agerpres.
Foto: Inquam Photos / George Calin
Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator noncasnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea "pompă de apă" având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.
Opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor în a doua zi de Crăciun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News